Conferinţa judeţeană a Partidului Social Democrat s-a desfăşurat zilele trecute în prezenţa preşedintelui naţional şi prim-ministru al României, Marcel Ciolacu. L-au însoţit secretarul general Paul Stănescu şi liderii social-democraţilor din Oltenia, ca invitaţi. Tot printre invitaţi, a participat şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Amfitrion, Constantin Rădulescu, preşedintele în funcţie al organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat împreună, evident, cu cele câteva sute de primari vâlceni ai partidului nostru, consilieri locali, consilieri judeţeni şi, desigur, parlamentari.
Obiectivul principal al acestui mare eveniment: alegerile judeţene pentru conducerea social-democraţilor vâlceni în perioada următoare şi în confruntările electorale care vin.
Conferinţa judeţeană a Partidului Social Democrat din judeţul Vâlcea l-a ales ca preşedinte pe Constantin Rădulescu, ale cărui realizări politice şi administrative sunt atât de cunoscute printre vâlceni. M-am bucurat eu însumi de votul colegilor mei în una dintre poziţiile de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.
Sunt parlamentar de peste şase ani şi ştiu că activitatea mea legislativă a atras atenţia colegilor şi prietenilor mei politici. Le mulţumesc cu acest prilej pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi la desemnarea mea pe listele alegerilor generale din trecut şi la susţinerea directă, prin vot, pentru funcţia de vicepreşedinte judeţean.
Au fost multe momente emoţionante şi multe momente interesante în cursul Conferinţei vâlcene a Partidului Social Democrat. Popularitatea preşedintelui naţional, Marcel Ciolacu, printre vâlceni a produs multe momente emoţionante (vezi foto). Unul dintre acestea l-a avut în centru şi pe Mircia Gutău, invitat de Marcel Ciolacu de la pupitrul conferinţei să candideze la alegerile viitoare din partea Partidului Social Democrat. Un altul a fost momentul confirmării lui Constantin Rădulescu în funcţia de preşedinte judeţean al social-democraţilor vâlceni şi a echipei sale, din care fac parte şi eu.
Dincolo de caracterul festiv al unui asemenea eveniment, se poate vedea cu ochiul liber forţa organizatorică şi încrederea participanţilor în victoriile electorale europene, locale, judeţene şi naţionale de anul viitor.
Eugen Neaţă, deputat PSD








