Economic

APAVIL SA – Anunţ privind scoaterea la concurs a unui post de operator chimist în cadrul Sectorului Călimăneşti, Centrul Exploatare Nord

Concursul constă în susţinerea probei scrise, a interviului şi a probei practice pentru verificarea aptitudinilor, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 27.10.2023 ora 8.00, la sediul APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr.3-5;
- proba practică şi interviul vor avea loc în data de 02.11.2023 ora 11.00 şi se vor desfăşura în cadrul Sectorului Staţie Epurare Ape Uzate al societăţii APAVIL S.A. situat în Râmnicu Vâlcea, str. Nistor Dumitrescu nr. 23.

Data limită până la care candidaţii pot depune actele pentru dosarul de concurs este 19.10.2023 ora 15.00, la Registratura societăţii APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.

Informaţii privind condiţiile generale, condiţiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfăşurarea concursului şi calendarul concursului se pot obţine accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare şi Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 07.00 – 15.30 şi vineri între orele 07.00 – 13.00.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...