Special

„Promenada Inimilor”, la a 10-a ediţie

Rotary Club Râmnicu Vâlcea şi Rotary Club Râmnicu Vâlcea Cozia au organizat şi în acest an „Promenada Inimilor”.

Parcul Zăvoi a găzduit sâmbătă, 30 septembrie, ediţia a 10-a a proiectului "Promenada inimilor" organizat într-o colaborare armonioasă de către ambele cluburi Rotary Rm. Vâlcea şi Rotary Rm. Vâlcea – Cozia, având alături cluburile Interact, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Filarmonica “Ion Dumitrescu”, Teatrul Municipal Ariel, Crucea Roşie Vâlcea, CS Chimia Râmnicu Vâlcea, Clubul Sportiv Vâlcea 1924 şi Clubul Sportiv de Tineret Lykaios.

Proiectul "Promenada inimilor" a fost iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi se desfăşoară deja în 10 ţări.

În România a fost lansat în 2013 de Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie.

Districtul Rotary 2241 România şi Republica Moldova s-a implicat constant încă de la început în cadrul acestui Proiect.

Şi anul acesta, cluburile Rotary din 38 de oraşe din România, în preajma datei de 29 septembrie –Ziua Mondială a Inimii, au organizat această educativă şi mobilizatoare acţiune a „Promenadei inimilor”, cu scopul de a încuraja mişcarea în rândul tuturor categoriilor de vârstă pentru reducerea incidenţei crescute a bolilor cardiovasculare.

În Râmnicu Vâlcea, peste 300 de elevi de la şcolile şi liceele din întreg judeţul Vâlcea, însoţiţi de profesorii de educaţie fizică sau de părinţi, s-au prezentat la startul crosului din Parcul Zăvoi, organizarea competiţiilor şi a acţiunii având un real succes.

“Prin grija numeroşilor sponsori cărora le mulţumim: Boromir, Sanovita, Annabella, Nordexim, Diana, PCPrint, Event Factory, Lucian Print, Nurvil, Tisa Resort, Stefmar, Farmacia Băjan, Restaurantele Ok, Dumbrafox, Panvil, toţi participanţii au primit tricouri şi numeroase daruri, iar premianţii au fost răsplătiţi cu diplome, medalii şi numeroase surprize”, a precizat Dragoş Constantinescu, preşedinte Rotary Club Râmnicu Vâlcea 2023-2024.

"Promenada inimilor" este o pledoarie pentru mişcare pentru persoane de toate vârstele, putând spune că am fost cu toţii câştigători, atât organizatorii, cât şi participanţii.

“Mesajul acestei acţiuni va continua pe tot parcursul anului, pentru că veriga importantă în menţinerea sănătăţii inimii este mişcarea, sub orice formă, parte a unui stil de viaţă sănătos”, a precizat şi Claudia Goga, preşedinte Rotary Club Râmnicu Vâlcea Cozia 2023-2024.










 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...