Actualitate

Eugen Neaţă: Încă un succes pentru Teodora şi echipa ei de arhitecţi

Grădina zoologică din Sibiu a fost una dintre destinaţiile excursiilor şcolare la care am participat când eram copil de şcoală. De şcoală primară şi de şcoală gimnazială. Întotdeauna apărea pe lista excursiilor, alături de municipiul Râmnicu Vâlcea, de Craiova, eventual, şi de Bucureşti. Dacă eram întrebaţi unde vrem să călătorim, răspundeam întotdeauna că la Sibiu, pentru a vedea centrul oraşului şi, bineînţeles, Grădina zoologică de aici. Am revenit de zeci de ori ca adult la Sibiu, am şi învăţat aici pentru un timp şi întotdeauna m-a încântat să revăd animalele sălbatice şi alte vieţuitoare care sunt îngrijite aici.

Şi, iată că, după atâta timp revin la acest obiectiv turistic însoţind-o cu gândul pe fiica mea, Teodora, care a participat, alături de colegii ei (Panaiete Rafaella, Medeleanu Greta, Mătuşescu Ştefan) şi alte trei echipe, la o competiţie profesională care are ca subiect revitalizarea şurei care aparţine Grădinii zoologice din Sibiu. Concursul pentru proiect a fost organizat recent de Asociaţia Absolvenţilor Urbanişti şi Peisagişti din România sub forma unui Workshop cu titlul „Spaţiu multifuncţional Zoo Sibiu”. Teodora, atrasă întotdeauna de competiţii profesionale, a participat împreună cu colegii ei şi a câştigat “premiul I pentru creativitate” la acest concurs de proiecte, care pot fi văzute şi în planşele prezentate aici.

Sunt mândru de rezultatul ei şi al echipei din care face parte şi o fac cu încrederea că generaţia acestor tineri profesionişti este una de cursă lungă. Am mai scris aici despre ei, despre pregătirea profesională temeinică pe care şi-o asigură prin parcurgerea tuturor treptelor de învăţământ, la cel mai înalt nivel de preocupare şi de interes.

Teodora şi colegii ei parcurg chiar la această oră noi trepte ale şcolii pentru aprofundare şi pentru specializare, după ce au obţinut licenţa în arhitectură în urmă cu ceva timp. Teodora – presupun că şi unii din colegii ei – lucrează în acelaşi timp la un birou de arhitectură, printre profesionişti cu o îndelungată experienţă profesională. Toţi am învăţat nu numai pe băncile şcolii, ci şi în preajma maeştrilor noştri, cum sunt şi organizatorii acestui proiect (Lector dr. urbanist Sebastian Guţă, Lector dr. arhitect-urbanist Cristina Hurduc, drd. arhitect-urbanist Gigi Olariu Dumitru), care merită toată aprecierea. Ca să nu mai vorbesc de cât de importantă este participarea la competiţii profesionale, din care se învaţă atât de mult! Cum a fost şi aceasta, de la Sibiu, al cărei premiu pentru creativitate a fost obţinut de Teodora, fiica mea, şi de echipa ei de arhitecţi.

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...