Politică

Ştefan Ovidiu Popa: PSD a obţinut o victorie importantă pentru pensionari!

Plafonul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile a fost eliminat din PNRR! Este o victorie a premierului Marcel Ciolacu, obţinută în urma discuţiilor pe care le-a purtat recent cu oficialii europeni pe acest subiect! Şi este o înfrângere ruşinoasă a celor care acuzau PSD că nu ştie ce promite, pentru că PNRR nu poate fi renegociat.

Premierul l-a negociat şi a înlăturat condamnarea la sărăcie a pensionarilor, care fusese scrisă cu cinism în acest plan al României, de care depinde accesul la fondurile europene. Niciun stat din UE nu şi-a luat un astfel de angajament împotriva propriilor seniori, de a îngheţa pensiile până în 2070! Sunt 13 state europene care deja depăşesc pragul de 9,4% din PIB introdus de USR în PNRR.

Printre ele se numără Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Norvegia, Finlanda sau Polonia. Media UE a cheltuielilor cu pensiile este de 11,6% din PIB! Asta arată că aceste cheltuieli pot fi sustenabile chiar dacă depăşesc pragul de 9,4% din PIB!

De altfel, în locul acestui prag, PSD a introdus expresia „cheltuieli sustenabile”. Prin urmare, dacă Guvernul echilibrează economia şi creşte veniturile la buget, atunci majorarea pensiilor devine sustenabilă şi peste pragul arbitrar de 9,4% stipulat de USR în PNRR.

Ştefan Ovidiu Popa, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...