Administraţie

O structură a administraţiei locale s-a mutat în casă nouă:

Primarul Mircia Gutău a inaugurat noul spaţiu al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor

Luni, 4 septembrie, primarul Mircia Gutău a inaugurat noul spaţiu al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor situat la etajul al III-lea al River Plaza Mall. Noua locaţie este folosită de structura municipală cu titlu gratuit, în baza unui contract de comodat cu proprietarul complexului comercial, şi asigură condiţii substanţial mai bune de interacţiune cu cei care doresc să obţină acte de identitate sau de stare civilă.

DEP vine acum în întâmpinarea cetăţenilor cu patru ghişee pentru depunerea de documente în vederea emiterii actelor de identitate, un ghişeu pentru eliberarea actelor de identitate, două ghişee pentru depunerea şi eliberarea actelor de stare civilă şi o casierie pentru plata, cu numerar sau cu card bancar, a taxelor impuse de lege. Ordonarea solicitanţilor se face prin bonuri eliberate de un automat, iar până la anunţarea numărului de ordine, aceştia pot aştepta într-o zonă confortabilă, special amenajată şi mobilată.

Prin intermediului unui ecran video, sunt prezentate documentele necesare şi programul de funcţionare al ghişeului dedicat pentru fiecare tip de acte eliberate, iar pe acelaşi nivel funcţionează un grup sanitar.

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Râmnicului asigură servicii specifice atât pentru locuitorii municipiului, cât şi pentru cei ai localităţilor Dăeşti, Bujoreni, Stoileşti, Nicolae Bălcescu, Milcoiu, Goleşti, Runcu, Dănicei şi Ocnele Mari.

Alături de primarul Mircia Gutău, la inaugurarea noului sediu al DEP au mai participat ambasadorul Turciei în România, E.S. Özgür Kıvanç Altan, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prefectul judeţului, Mihai Oprea, proprietarul River Plaza Mall, Omer Susli, alături de alţi oficiali de la nivelul municipiului şi judeţului.

Cu această ocazie, edilul-şef a i-a mulţumit deţinătorului complexului comercial pentru disponibilitatea de a pune la dispoziţie în mod gratuit spaţiul în care va funcţiona Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi a subliniat că investiţiile realizate de primărie în modernizarea spaţiilor în care funcţionează structurile cu activitate intensă de relaţii cu publicul sunt o dovadă a respectului pe care Municipalitatea îl manifestă pentru cetăţeni şi a preocupării continue pentru confortul acestora.

Din aceleaşi considerente, în urmă cu trei ani a fost inaugurat noul sediu al Direcţiei Economico-Financiare de la Arenele „Traian”, iar în toamna anului 2021 a fost dat în folosinţă sediul Serviciului de Înmatriculări şi Permise Auto de pe splaiul Independenţei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...