Politică

Comunicat de presă!

S-a deschis noua sesiune parlamentară!

ℹ️ Activitatea parlamentară s-a reluat luni 4 septembrie cu o nouă sesiune ordinară a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ℹ️ În prima zi de activitate, conform Regulamentelor Camerei şi Senatului, parlamentarii au votat Birourile permanente, structurile de conducere ale celor două Camere.

ℹ️ În baza Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, partidelor le-au fost atribuite locurile în Biroul permanent astfel încât să respecte ponderea fiecăruia dintre ele. În acest context, Partidul Naţional Liberal desemnează un vicepreşedinte al Camerei, un secretar şi un chestor.

ℹ️ Ca şi în sesiunea anterioară, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a propus pentru funcţia de secretar al Camerei pe deputatul vâlcean, profesor Cristian Buican; Camera Deputaţilor a aprobat prin vot această desemnare.

ℹ️ Făcând această propunere şi întrunind acordul Camerei, Partidul Naţional Liberal îşi arată aprecierea faţă de activitatea depusă în această funcţie de către deputatul Cristian Buican, preşedinte al Filialei judeţene Vâlcea a PNL, şi îşi afirmă încrederea că acesta va desfăşura şi în noua sesiune o activitate rodnică în Camera Deputaţilor şi în Biroul permanent. Totodată, această alegere arată prestigiul de care se bucură Filiala judeţeană PNL Vâlcea şi preşedintele ei.

Filiala PNL VÂLCEA

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...