Ultima Oră

Bombe GPL în Vâlcea? Căutare în van. Se aleargă după avize!

Controlul mixt pe care instituţiile statului trebuie să îl desfăşoare pe staţiile de carburanţi aparţinând agenţilor economici este un fel de vânare de vânt.

În momentul de faţă, pentru Vâlcea cel puţin, numărul staţiilor GPL rămâne incert, iar reprezentanţii IJSU spun că încearcă un schimb de baze de date cu alte instituţii, precum ISCIR, ANAF, care să determine un număr al acestor instalaţii cât mai apropiat de situaţia din teren.

„Atribuţiile noastre se rezumă la emiterea sau anularea autorizaţiilor de funcţionare pentru securitate la incendiu. Pe cererile de avizare primite sunt cifrele pe care şi dumneavoastră le-aţi prezentat. Încercăm acum să vedem dacă sunt neconcordanţe între baza noastră de date şi cele deţinute de alte instituţii cu drept de control. Sunt trei scenarii posibile: staţie de carburanţi, inclusiv staţie/skid GPL individuală, care a făcut formalităţile de autorizare, staţie de carburanţi care a cerut doar avizarea iniţială sau staţie de carburanţi deschisă fără vreo formalitate. Conform ordinului trebuie să verificăm fiecare posibilitate în parte. Nu vor fi controlate depozitele de produse derivate aparţinând unor societăţi comerciale şi nici skid-urile GPL instalate de persoane fizice, pe proprietatea lor”, spune colonelul Dan Pascaru, şeful IJSU Vâlcea „General Magheru”.

Cazul Crevedia ridică multe probleme, legislaţia fiind văzută ca incompletă, în contextul în care aproape niciuna dintre instituţiile implicate acum în acţiunile de control nu are abilitatea clară de a decide închiderea definitivă a unei staţii de carburanţi care prezintă un pericol public pentru comunitate.

În plus, anomalii pot fi depistate în activitatea consiliilor locale, acestea putând vota fără prea mari probleme autorizaţii de construire pentru imobile amplasate în imediata vecinătate a unor staţii GPL deja existente.

„ - Şi ce faceţi dacă veţi constata că, lângă o staţie de carburanţi existentă, s-a ridicat o vilă sau un bloc nou construit?
- Aceasta este o chestiune care ţine de administraţiile locale şi, eventual, de Prefectură prin serviciul de verificare a legalităţii actelor emise de administraţiile locale”...

– dialog între reporterul “Săptămâna în Oltenia” şi comandantul IJSU Vâlcea, col. Dan Pascaru.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...