De la mic la mare, de la novice la veteran, de la soldat la colonel, cadrele militare din cadrul ISU Vâlcea au mers şi astăzi, 29 august, la Centrul de Transfuzii Sangvine Vâlcea. Aproape 30 de pompieri au donat preţiosul lichid, bucuroşi că-i pot ajuta, prin acest mic gest, pe cei 58 de răniţi în evenimentul nefericit de la Crevedia, dintre care 39 sunt pompieri.
Cei care doresc să facă acest gest salvator sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Transfuzie Sangvină din Râmnicu Vâlcea (fosta Policlinică cu plată) în fiecare zi de luni şi până vineri, între orele 7:30-13:00, iar pentru informaţii privind donarea de sânge şi pentru programări putând fi apelat şi numărul de telefon: 0350 420 504.
Donator poate fi orice persoană clinic sănătoasă cu vârsta de cel puţin 18 ani şi greutatea de minimum 55 de kilograme în cazul femeilor şi 60 de kilograme în cazul bărbaţilor.
Şi poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea s-au mobilizat într-un gest de compasiune şi altruism.
“Prin această acţiune, am dorit să arătăm că suntem uniţi în faţa provocărilor şi a suferinţei. În momentele dificile, ne-am unit resursele şi am acţionat ca o echipă, pentru că noi credem în puterea exemplului şi în responsabilitatea noastră faţă de societate. Să rămânem puternici şi să ne sprijinim reciproc. Mulţumim tuturor celor care au participat la această acţiune!”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Vâlcea









