Ministerul Justiţiei, condus de ministrul liberal Alina Gorghiu, are în pregătire un proiect de lege prin care condamnaţii care fug din ţară vor fi consideraţi evadaţi. Actul normativ prevede ca anilor de închisoare cu executare să li se adauge încă o pedeapsă, în situaţia în care persoana condamnată nu se prezintă în termen de 7 zile pentru executarea detenţiei. Ministrul a înaintat textul proiectului către Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea unui aviz favorabil.
„Statul român nu a fost niciodată pasiv legat de acest subiect al extrădării fugarilor. Ne-am preocupat permanent de soluţiile legislative în această direcţie. Este vorba despre un proiect de lege care descurajează sustragerea de la executarea unei pedepse definitive privative de libertate”, a declarat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.








