În prima sa vizită oficială externă ca ministră a Justiţiei, Alina Gorghiu a ales Chişinăul, unde s-a întâlnit cu omoloaga sa, Veronica Mihailov-Moraru, pe care a asigurat-o de sprijinul necondiţionat al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Conlucrarea se derulează pe mai multe paliere, inclusiv în cadrul Acordului de Colaborare dintre cele două ministere, care include armonizarea conceptuală a instituţiilor judiciare din ambele ţări, schimburi de experienţă, şcolarizări şi programe de finanţare.
Pe agenda întâlnirii s-a aflat ca tematică şi recuperarea prejudiciului, ca problemă judiciară comună.
Totodată, Alina Gorghiu i-a prezentat omoloagei sale strategia ”Criminalitatea nu este profitabilă! (2021-2025)”, prin care Ministerul Justiţiei din România plănuieşte recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni.
Discuţiile au mai vizat lupta împotriva corupţiei, combaterea traficului transfrontalier de droguri şi a dezinformărilor ruseşti.
Ministra Alina Gorghiu i-a lansat, cu această ocazie, Veronicăi Mihailov-Moraru invitaţia oficială de a vizita România, pentru consolidarea cooperării celor două instituţii.








