Proiectul „Investim în viitor şi educaţie la Bujoreni”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va fi implementat în scurt timp în unităţile de învăţământ din comuna Bujoreni. Primarul Gheorghe GÎNGU a semnat, zilele trecute, contractul de finanţare, urmând a se organiza licitaţia conform legislaţiei în vigoare. Investiţia se ridică la suma de peste 845.000 de lei şi presupune: asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ şi asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă şi laboratoarele/atelierele şcolare.
Astfel, vor fi achiziţionate table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one sau laptop-uri, sistem de sunet, multifuncţionale, camere pentru videoconferinţă, routere wi-fi, echipamentele necesare pentru laboratoare multidisciplinare, mobilier şi echipamente digitale pentru cabinete şcolare, precum şi pentru cabinete de asistenţă psihopedagogică, dar şi materiale sportive pentru săli de sport.
„Şcoala din Bujoreni are viitor, iar eu m-am încăpăţânat să demonstrez acest lucru. De când am preluat frâiele administraţiei publice locale din Bujoreni am lucrat, alături de colegii mei din primărie, la o serie de proiecte pentru unităţile de învăţământ din comuna noastră. Am atras numeroase fonduri europene sau guvernamentale şi pot spune că avem şcoli smart la Bujoreni. De fapt, acesta a fost şi este în continuare scopul meu: acela de a dezvolta şi îmbunătăţii calitatea învăţământului din comuna noastră. Vreau ca şcolile noastre să arate ca cele din occident, iar sistemul de predare să fie unul smart. Copiii pot fi atraşi spre procesul de învăţare folosind echipamente digitale, pregătindu-i astfel să fie viitorii cetăţeni inteligenţi ai comunităţii. Proiectul pe care l-am semnat acum vine în ajutorul elevilor şi al cadrelor didactice în acest sens. Chiar dacă nu am semnat contractul în fata camerelor de televiziune, echipa de proiecte europene a Primăriei Bujoreni este de lăudat deoarece colegii mei au muncit enorm, iar rezultatele se văd în continuare. La final, aş dori să mai anunţ că, până la începerea anului şcolar, vom finaliza un alt proiect important pentru Şcoala Gimnazială Gura Văii. Este vorba despre montarea unui sistem de supraveghere video şi de control acces, iar anul viitor acolo vom avea o sală de sport modernă. Deci, se poate!”, a precizat primarul comunei Bujoreni, Gheorghe GÎNGU.








