Primarul oraşul Băile Olăneşti – Vasilache Vasile Sorin, a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, contractul de finanţare în cadrul Programului national de investiţii “Anghel Saligny”, pentru obiectivul de investiţii “Modernizare pod si străzi de interes local în oraşul Băile Olănesti, judeţul Vâlcea”, care vizează modernizarea a 4 km de drum pe străzile Glodeanu, Mihai Eminescu şi Comanca, şi a podului peste pârâul Olăneşti din strada Comanca, punct “Stroe”.
Valoarea totală a investiţiei este de 15.056.877,86 lei.
Contractul de finanţare este valabil până la 31.12.2026, termen în care se va realiza finalizarea obiectivului de investiţii, inclusiv punerea în funcţiune a acestuia.
Printre aceste drumuri se află şi legătura cu localitatea Muereasca. Astfel, în viitorul apropiat, pentru turiştii care vin la Vâlcea, va exista o variantă mult mai rapidă de a vizita Muereasca şi ambele staţiuni Olăneşti şi Călimăneşti fără a mai ocoli prin Râmnicu Vâlcea. Drumul respectiv este nedescris de frumos şi foarte necesar, atât pentru scurtarea distanţei, dar şi pentru turiştii din staţiune.
Un drum de peste 150 de km străbate judeţul Vâlcea de la nord la sud şi vest, unind toate staţiunile vâlcene, de la Obârşia Lotrului până sus, la Vârful Romani.
Majoritatea este asfaltat dar sunt şi porţiuni care sunt doar drumuri de pământ. Un astfel de segment este cel care leagă Muereasca de Băile Olăneşti, unind direct Mănăstirea Frăsinei de staţiunea balneară. Evitându-se astfel peste 50 de km de drum, prin Râmnicu Vâlcea. După finalizare între cele două localităţi nu vor mai fi decât 5 km de drum.








