Administraţie

Peste 40 de loturi pentru pensiuni, în Bărbăteşti, pe Valea Otăsăului, aşteaptă investitori

Aceştia nu lipsesc, sunt mai mulţi investitori din Cluj şi din Bucureşti care doresc să devolte complexe turistice aici, cu precădere cabane de tip A. În cursul acestei săptămâni va fi stabilit şi preţul concesiunii.

Loturile au în medie 500 de metri pătraţi, arhitectura trebuie să respecte stilul montan, să respecte proporţiile cu privire suprafaţa construită faţă de suprafaţa verde. Toate acestea se află în zona Valea Otăsăului, pe drumul care duce la Mănăstirea Pătrunsa, sub poalele Munţilor Căpăţânii.

În zonă se află curent electric, reţele de apă şi reţele de canalizare.

În prezent în Bărbăteşti se pregătesc de asfaltat ultimele 8 străzi care însumează în total 1,183 de metri. Iar prin Anghel Saligny va fi sistematizată şi modernizată strada principală, amenajată la nivel de bulevard.

Este comuna strecurată la poarta munţilor, găsind loc de refugiu, pe malul Otăsăului, pe care îl urmăreşte până când acesta fuge de tot sub munte, la vecernia de la Pătrunsa.

E un vals de primăvară, acum în luna mai, când salcâmii dau în pârg, umplând crângurile cu parfum şi fond sonor, când privighetorile se întrec în cânturi, când teii scot deja din teci, florile de iunie.

Mai mulţi investitori din Cluj şi din Bucureşti doresc să dezvolte complexe turistice aici, cu precădere cabane de tip A. În cursul acestei luni va fi stabilit şi preţul concesiunii.

Loturile au în medie 500 de metri pătraţi, arhitectura trebuie să respecte stilul montan, să respecte proporţiile cu privire suprafaţa construită faţă de suprafaţa verde. Toate acestea se află în zona Valea Otăsăului, pe drumul care duce la Mănăstirea Pătrunsa, sub poalele Munţilor Căpăţânii.

În zonă se află curent electric, reţele de apă şi reţele de canalizare.

În prezent în Bărbăteşti se pregătesc de asfaltat ultimele 8 străzi care însumează în total 1,183 de metri. Iar prin Anghel Saligny va fi sistematizată şi modernizată strada principală, amenajată la nivel de bulevard.

Este comuna strecurată la poarta munţilor, găsind loc de refugiu, pe malul Otăsăului, pe care îl urmăreşte până când acesta fuge de tot sub munte, la vecernia de la Pătrunsa.

E un vals de primăvară, acum în luna mai, când salcâmii dau în pârg, umplând crângurile cu parfum şi fond sonor, când privighetorile se întrec în cânturi, când teii scot deja din teci, florile de iunie.

Începe la buza Pietrarilor, se duce pe lângă apă, cu case mari împărăteşti, cu albul de Paşte, cu cireşi şi nuci, printre trandafirii din curţile românilor care aici au fost parcă de când lumea. Acesta este Bărbăteştiul, localitate diamant, prinsă în drumul mănăstirilor de sub munte, o comună modernă dar mândră cu trecutul ei, cu o nobleţe care nu se pleacă în faţa nimănui.

Nu ai cum să nu îndrăgeşti această localitate unde bisericile sunt cetăţi fortificate, puse de Dumnezeu sus, pe metereze, unde seara talăngile vitelor dau linişte şi calm duhovnicesc.

Este un vis frumos să simţi această localitate exact în ADN-ul ei. Pulsează, are un ritm, are o compoziţie care înseamnă poezie, şi care este deja căutată pentru case de locuit.

Aflată între Horezu şi Râmnicu Vâlcea, la poalele Căpăţânilor, Bărbăteştiul reprezintă dantelăria Olteniei de sub munte, unde fiecare locuitor stă într-un conac, parcă. Ascunse de meri, printre florile de fân care încep să crească, avem parte de o simfonie unică pe această hartă a Valahiei străbune.

Toate drumurile duc spre “în sus”, se zice aici la Bărbăteşti, pentru că sunt trepte, comuna fiind dispusă ca într-un amfiteatru, din oricare parte ai privi-o. Se încheie acolo, în valea îngustă a Otăsăului, unde primăria mizează pe dezvoltarea unui sat turistic. La poarta muntelui, unde pântecul pâmântului scoate ape minerale, unde noaptea stau doar greierii şi unde cucii sunt recitatorii zilei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...