Special

Cercetaşii vâlceni se pregătesc de Trofeul „Cupa Izvoarelor”. 700 de participanţi aşteptaţi la Brezoi

Un camp imens de tineri cercetaşi va fi organizat între 28 iunie şi 02 iulie la Brezoi, Centrul Local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea derulând pentru a XXIV-a oară evenimentul care strânge sute de participanţi din toată ţara.

„Anul acesta avem o participare din 24 de centre locale din toată ţara. Sunt activităţi diverse în care cei peste 700 de participanţi se vor înscrie: concursuri de orientare şi de explorare a traseelor montane din zonă, concursuri artistice, dar şi ateliere în care îşi pot expune diverse alte abilităţi sau întreceri amuzante din diverse sporturi”, a precizat Nicolae Almaşi, şeful centrului local de cercetaşi.

Parteneri în derularea acţiunii sunt Primăria Brezoi, Romsilva, prin Administraţia Parcului Naţional Cozia şi organizatorii Live Music Summer Camp. De altfel, promotorul conceptului Live Summer Camp, Miha Mugescu a anunţat că, pe prioada derulării Trofeului „Cupa Izvoarelor”, cercetaşii vor avea parte de mai multe surprize muzicale, în condiţiile în care seria de concerte de vară este în plină desfăşurare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...