În zece ani localitatea Drăgoeşti şi-a pus la punct tot ce înseamnă infrastructura de utilităţi, altfel spus, oricine doreşte să aibă o casă aici, are acces la tot ce înseamnă civilizaţie. Este o comună care se întinde geometric pe firul Oltului, la graniţa cu judeţul Olt, fiind aproape de municipiul Drăgăşani şi la 30 de minute de Râmnicu Vâlcea.
De aceea poate în ultimii ani, avem un număr destul de mare de bucureşteni, de olteni, doljeni care au ales aici o casă de locuit, o casă de vacanţă, fiind deja o destinaţie consacrată pentru migraţia de la oraş spre sat.
Vorbim de o comună care are majoritatea instituţiilor publice, unităţile şcolare, sanitare modernizate iar de curând Melente a reuşit amenajarea centrului civic, astfel încât Drăgoeşti să se apropie de estetica unui oraş. Vestea bună este şi în privinţa reţelei de gaze naturale, un proiect care are şanse de implementare în următorii ani.
Pentru anul 2023 se vor încheia şi ultimii 3 km de drumuri care mai trebuie asfaltaţi, în acest sens Melente a depus pe Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” documentaţia.
Comuna Drăgoeşti este de departe un exemplu de bune practici în administraţie. Aici, edilul Gheorghe Melente a demonstrat că prin fonduri europene, prin granturi, prin fonduri guvernamentale poţi să faci dintr-o comună săracă, una europeană, cu şcoli, grădiniţe, drumuri, utilităţi etc.
”Era soluţia noastră pentru a atrage investiţii. De a folosi resursele pe care le avem. Nu avem un buget mare, e drept dar în fiecare an ne propunem să îl creştem, am sprijinit pe toţi cei care au dorit să pornească aici afaceri. Ne interesează să valorificăm faptul că suntem în lunca Oltului şi un segment important economic nu prea este de interes în Vâlcea. Noi considerăm că este, ne referim la piscicultură, la turismul piscicol, la orice activitate care are legătură cu acest domeniu. Comuna noastră vrem să fie un magnet pentru investiţii şi pentru asta am reuşit să creăm o carte de vizită. Eu sunt un om care ţine la o anumită conduită, la o decenţă şi la o curăţenie exemplară. Ne place să credem că locuitorii consideră că localitatea trebuie să arate, precum propria curte”, susţine primarul Bebe Melente.








