Actualitate

Romsilva a plantat aproape 20 de milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară

În campania de împăduriri de primăvară, încheiată recent, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a plantat 19,8 milioane de puieţi forestieri şi a regenerat 10.503 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, cu 8,9% peste programul prevăzut.

Astfel, au fost regenerate natural 7.294 hectare fond forestier şi au fost regenerate prin lucrări de împăduriri 3.209 hectare, inclusiv 32 hectare de perdele forestiere, cu 332 hectare în plus faţă de programul campaniei de împăduriri de primăvară.

Tot în cursul campaniei de împăduriri de primăvară au fost efectuate lucrări de completări pe 2.008 hectare fond forestier şi lucrări de refacere a plantaţiilor pe 497 hectare.

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, prevede regenerarea a 13.126 de hectare fond forestier, 8.893 hectare prin regenerări naturale şi 4.233 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări curente în plantaţii pe 2.368 hectare şi lucrări de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe 826 hectare, pentru toate lucrările fiind alocat un buget de 220,4 milioane lei.

În ultimii cinci ani, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.545 hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului, din care 48.217 hectare prin regenerări naturale şi 24.328 hectare prin lucrări de împăduriri, plantând 132,9 milioane de puieţi forestieri.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.
Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...