Special

Crame din Oltenia, prezente în competiţia „Poveşti cu vinuri româneşti”

11 crame din Oltenia şi Dobrogrea şi-au prezentat produsele în cadrul competiţiei „Poveşti cu vinuri româneşti”, eveniment iniţiat de „Poveşti cu vinuri româneşti” şi ajuns deja la a VIII-a ediţie.

Competiţia a vizat viticultorii mici şi mijlocii din toată ţara, cu suprafeţe cultivate de până la 100 de hectare, şi a inclus, în premieră, două secţiuni – una dedicată vinurilor spumante şi una destinată tinerilor artişti dornici să ilustreze coperta noului catalog. Per total au fost 165 de crame şi 439 de vinuri şi spumante înscrise în ediţia 2023, o creştere cu 25% faţă de ediţia anterioară a concursului.

Zona Drăgăşani, bine reprezentată

4 crame din zona viticola Drăgăşani au fost prezente în competiţie cu vinurile produse în podgoriile însorite din sudul Vâlcii: Casa de vinuri Negrini, crama Avincis, crama Marcea şi Domeniul Drăgaşi.

Li s-au alăturat producători de vinuri nobile din Mehedinţi, Dolj, dar şi concurenţi din zona Dobrogei.

„Aşa cum ne-am propus, „Poveşti cu vinuri româneşti” devine o competiţie tot mai vizată de jucătorii din industria vinificaţiei şi viticulturii. Astfel, anul acesta am ajuns la 439 de probe înscrise (vinuri şi spumante), cu cca. 25% mai multe comparativ cu ediţia anterioară. Deja vorbim despre un eveniment cu tradiţie, care, din 2016, a devenit o componentă integrantă a brandului nostru. Producătorii au nevoie de susţinere când vine vorba de înglobarea soluţiilor eficiente în business-urile lor, dar şi pentru a deveni vizibili pe piaţa de profil. Este plăcut să văd că „Poveşti cu vinuri româneşti” devine tot mai mult o sursă de promovare pentru viticultori, dar şi de educare a consumatorului de vinuri”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.

Competiţie cu poveste aparte

De-a lungul istoricului său, competiţia „Poveşti cu vinuri româneşti” a atras înscrierea unui total de 2.820 de vinuri şi spumante distincte, din toate categoriile vizate. În cadrul tuturor ediţiilor au fost degustaţi aproape 7.000 de litri de vin de către 234 de membri ai juriului specializat. În acelaşi timp, totalul premiilor oferite de companie a ajuns la 127.000 euro, din 2016 şi până în prezent.

În cadrul celor patru etape regionale (corespunzătoare zonelor Moldova, Muntenia, Banat şi Transilvania, Oltenia şi Dobrogea), juriul specializat, format din experţi ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), a desemnat cele 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie de vinuri (roşii, albe şi rosé). Ca şi în ediţiile anterioare, jurizarea concursului s-a realizat prin respectarea normelor sistemului internaţional de evaluare stabilite de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIVV). Mai mult de atât, în cadrul regiunii Banat şi Transilvania, au fost necesare, pentru prima dată în istoria competiţiei, două comisii de jurizare, datorită numărului foarte mare de probe înscrise. Finala naţională a cuprins 36 de vinuri şi, în premieră, au intrat în concurs 28 de vinuri spumante, de la principalii producători din ţară. Printre aspiranţii la medalii au fost Negru de Drăgăşani, 2018, de la crama Avincis, selectat printre primele trei vinuri roşii reprezentative din Oltenia şi Dobrogea, dar şi Negrini Sauvignon Blanc pentru „cea mai frumoasă etichetă” prezentată în etapa regională.
În final, marele câştigător al celei de-a 8-a ediţiila categoria vinurilor albe a fost Crama Bratu – Fetească Regală, sec, 2022. Locul 1 la secţiunea vinurilor rosé a fost ocupat de Crama Corbuţ-Cabernet Sauvignon & Merlot, sec, 2021, iar primul clasat la categoria vinurilor roşii a fost Crama Unu, Fetească Neagră, sec, 2020.

O premieră a concursului din acest an a fost şi includerea unei secţiuni dedicate vinurilor spumante, pentru care jurizarea s-a desfăşurat doar în cadrul etapei naţionale. Câştigătorul categoriei este vinul spumant Blanc de Blancs, alb brut, aparţinând producătorului Podgoria Silvania, din zona Sălaj. În cazul acestei categorii au fost luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limitare a suprafeţei cultivate cu viţă-de-vie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...