Administraţie

Contract de peste 12 milioane de euro pentru alimentare cu gaze

Administraţia din Bujoreni a semnat, marţi, 30 mai 2023, contractul de proiectare şi execuţie pentru proiectul de înfiinţare a unui sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Bujoreni, specialitatea reţele inteligente de distribuţie gaze naturale, proiect care are o valoare de peste 12,3 milioane de euro. Obiectivul de investiţii este finanţat prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, şi are o durată de execuţie este de 2 luni pe partea de proiectare şi 12 luni pe partea de lucrări efective.

“Când nimeni nu mai credea, noi am crezut! Când nimeni nu ne mai dădea vreo şansă să rezolvăm problema gazelor naturale din comuna Bujoreni şi întâlneam piedici la tot pasul, am rămas fermi pe poziţie şi am insistat să obţinem finanţarea necesară! Şi am reuşit alături de extraordinara echipă a Primăriei Bujoreni, dar şi de partenerii noştri de la Primăria Călimăneşti, cu care am pornit la drum în acest proiect. Azi, 30 mai 2023, este o zi mare pentru comunitatea din Bujoreni! Am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru proiectul “Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Bujoreni - Specialitatea: reţele inteligente de distribuţie gaze naturale”. Obiectivul de investiţii este finanţat prin Programul Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi are o valoare de 61.859.955,96 lei. Durata de execuţie este de 2 luni pe partea de proiectare şi 12 luni pe partea de lucrări efective. Acum, totul intră în linie dreaptă şi nu va mai dura mult până când cetăţenii din Bujoreni se vor putea bucura de facilităţile specifice lumii moderne, normale în secolul în care trăim. Pe această cale, vreau să le mulţumesc, încă o dată, colegilor din echipa de proiecte a Primăriei Bujoreni pentru ajutorul necondiţionat şi pentru zecile de ore lucrate peste program şi neplătite. Mulţumesc, de asemenea, Consiliului Local (doar majorităţii care înţelege necesitatea dezvoltării comunei noastre) pentru aprobarea proiectelor. Nu în ultimul rând, îi mulţumesc domnului primar al oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, pentru excelenta colaborare. Sunt sigur că vor mai urma proiecte comune!”, a precizat Gheorghe Gîngu, primarul localităţii vâlcene Bujoreni.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...