Politică

Veşnică cinstire eroilor neamului!

Printr-o tradiţie instituită după Primul Război Mondial şi reluată atunci când ţara a fost eliberată de comunism, Ziua Înălţării Domnului a devenit Ziua Naţională a Eroilor României. Este ziua în care, mai mult decât în celelalte zile ale anului, îi cinstim pe aceia care şi-au dat viaţa pentru patrie, pentru independenţa, unitatea şi libertatea ei.

Astăzi, Preşedintele României Klaus Iohannis şi premierul Nicolae-Ionel Ciucă, preşedinte al PNL, au participat la sărbătorirea zilei eroilor la Sibiu, respectiv Bucureşti, aducând omagiul reprezentanţilor statului român pentru înaintaşii noştri eroi. Slujbe religioase, depuneri de coroane de flori şi numeroase alte manifestări omagiale au avut loc pe întregul cuprins al ţării.

La Râmnicu Vâlcea în organizarea Prefecturii Vâlcea a fost oficiată o slujbă religioasă la mormântul eroilor din cimitirul Cetăţuia. Cu această ocazie, a avut loc o depunere de coroane de flori şi autorităţile care au luat cuvântul şi-au exprimat profunda recunoştinţă pentru cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi unitatea României. Asemenea manifestări omagiale au fost organizate şi în celelalte localităţi vâlcene.
Liberalii au fost prezenţi la manifestări printr-o numeroasă delegaţie alcătuită din parlamentari, subprefect, primari, consilieri judeţeni şi locali, membrii ai Biroului Politic Judeţean şi ai celui Local. Liberalii vâlceni, asemeni tuturor cetăţenilor României, îşi apleacă cu respect fruntea în faţa celor pe a căror jertfă se ridică mândră România de astăzi, puternică şi respectată în concertul naţiunilor civilizate.
Veşnică recunoştinţă eroilor neamului!

Filiala PNL Vâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...