La Bărbăteşti există două lumi. Lumea satului burghez, cu omul de munte care calcă apăsat şi care te măsoară din priviri, după care de eşti cu înţelepciune, te omeneşte, de eşti hain te contestă ca neam. Pentru că aici este localitatea cu românul aprig, românul mândru, cu crucea în suflet, cu tricolorul la brâu, cu muntele în spate. Românul care a mers la război şi la Ăl Mare şi la al Doilea. Şi-a lăsat acolo, în tranşee şi copiii şi taţii, pentru ca Muntele din Spate să fie tot muntele drapelului nostru.
Dar mai este o dimensiune, dimensiunea frumosului, a parcului naturii, a Văii Otăsăului, aici chei, dincolo margine de lume, cea mai frumoasă cale a turismului de munte. La marginea ultimului sat frumos, ţanţoş de pe deal, stă paradisul verde-montan al Bărbăteştiului. Pe drumul biblic al mănăstirilor de sub munte, pe marginea râului, unde păstrăvul se joacă de-a nemurirea, aici va fi satul de vacanţă al comunei care stă pe coperta muntelui.
Nu există un loc mai sfânt se spune pe tărâmul magic al Vâlcii, decât acolo, la marginea muntelui, unde coperta Vânturaiţei se lasă exact precum o margine de carte deasupra Bărbăteştiului. Unind pe vecie, apele Otăsăului cu biserica din codru, aducând istorie, mit, puritate…
Aici are loc competiţia anuală Buila Trail Race, un concurs de alergare montană organizat de Asociaţia Sport fără Limite Vâlcea, cu sprijinul primăriei Bărbăteşti. A doua ediţie a competiţiei va avea loc pe 22 iulie 2023 şi are ca scop promovarea Parcului Naţional Buila-Vânturariţa şi a mişcării în aer liber.
Cheile Otăsăului şi Mănăstirea Pătrunsa sunt incluse într-un proiect de promovare turistică a comunei Bărbăteşti, primarul Constantin Banacu spunând că traseul montan de opt kilometri care leagă comuna de mănăstire va deveni unul căutat de dezvoltatorii de complexuri hoteliere, odată ce va fi amenajat, satul turistic Valea Otăsăului. Acest proiect va pune în valoare şi Cheile Otăsăului, un adevărat spectacol al naturii, o povestea fără de care Bărbăteştiul nu ar fi existat.
Administraţia lucrează intens la documentaţia care va prezenta celor interesaţi satul turistic Valea Otăsăului, cele 42 de loturi care vor fi scoase la licitaţie pentru concesiune.








