Primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, spune că este gata să dea startul unei dezvoltări rapide în localitate, după ce trei proiecte majore de infrastructură au fost selectate pentru finanţare în cadrul Programului Naţional „Anghel Saligny”.
Reţea de gaze de 22 km
Începând cu 2024, localnicii vor putea să se conecteze la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, aceasta urmând să aibă o lungime de 22 km, satisfăcătoare pentru majoritatea comunităţii.
„Este un proiect cu o finanţare de 19 milioane lei şi suntem în stadiul de semnare a proiectului tehnic, după ce am trecut cu bine de licitaţie. Marţi, 23 Mai semnez contractul cu proiectantul tehnic şi apoi vom putea discuta şi despre etapele fazei de execuţie”, explică alesul din Păuşeşti Măglaşi.
Reţea de drumuri locale modernă
Un alt deziderat al primarului Dediu îl reprezintă modernizarea străzilor şi uliţele din toată comuna, pentru acest obiectiv fiind necesare însă două proiecte distincte, care însumează 14 milioane lei vechi.
„În prima fază, vom debuta cu asfaltarea a 4,9 kilometri de drumuri comunale, proiectul fiind deja semnat la Ministerul Dezvoltării. Săptămâna viitoare voi semna şi al doilea contract, tot pe asfaltare drumuri, aici urmând să intre restul de 13,6 kilometri. După ce voi vedea finalizate aceste două proiecte, o să pot spune că am acoperit 100% reţeaua de drumuri comunale şi săteşti din localitate”, clarifică Alexandru Dediu.
Două alte investiţii vizează modernizarea şcolii din comună, prin refacerea interiorului, dar şi înfiinţarea unui parc fotovoltaic pe un teren de 3000 mp, investiţie menită a reduce consumul de electricitate din clădirile instituţiilor publice de pe raza localităţii. Ambele proiecte aşteaptă un aviz favorabil în cadrul PNRR.








