Primarul Florin Mărăcine le oferă o veste locuitorilor din Galicea şi anume, faptul că localitatea va beneficia de reţea de gaze naturale şi asta graţie unui mare investitor care va dezvolta aici o afacere de cel puţin 30 de milioane de euro.
”Am discutat cu acest agent economic care are nevoie implicit în procesul de producţie de reţea de gaze. Aceasta va fi adusă în comună şi se va amenaja Statia de Reglare Masură cea ce înseamnă mai bine de jumătate din investiţie asigurată. Urmând ca noi să investim în reţeaua de conducte. Aici fie vom accesa un program pentru partea de magistrale fie vom demara investiţia din buget local, urmând ca atunci când se deschide o axă să putem completa veniturile. Dar, vestea bună rămâne aceasta că reteaua de gaze naturale va fi adusă în comuna Galicea”, conchide Florin Mărăcine.
În ceea ce priveşte reţeaua de drumuri, Mărăcine aşteaptă să semneze contractul de finanţare pentru aproximativ 7,3 km din infrastructura de drumuri, finanţare guvernamentală, drumuri deja licitate care aşteaptă ordinul de începere. Urmând ca din bugetul propriu, Primăria Galicea să mai asfalteze încât 1,5 km. Rămânând din totalul reţelei stradale aproximativ 3 km de drumuri nereabilitate. Kilometri care însă vor fi depuşi pe alte surse de finanţare.
Cu aproape 770 de mii de lei şi cu peste 3.500 de locuitori, localitatea se află în zona comunelor aflate în curs de dezvoltare, într-un galop pentru investiţii şi pentru investitori.
”Tot ce vine aici şi oricine vine aici şi oferă locuri de muncă este bine primit. Vrem economie, vrem investitori, vrem o piaţă a muncii, o ofertă şi creşterea nivelului de trai şi a condiţiilor de viaţă. Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea, pe drumul Bucureştiului, avem clar nişte avantaje pe care le valorificăm. Avem discuţii cu mai mulţi investitori şi în următorii ani vor însemna un plus pentru comuna Galicea”, susţine Mărăcine.








