Am traversat recent Transilvania pentru a fi la un eveniment de familie al unuia dintre prietenii mei. Am urcat pe Valea Oltului, nu atât de aglomerată pe cât m-am aşteptat. Înverzeşte pădurea până spre vârful munţilor, încă acoperit cu o ultimă zăpadă. Foarte frumoasă Valea Oltului! Primăvara şi toamna, în mod special.
Dincolo de munţi, peisajul este cu totul diferit, prin comparaţie cu zona de la sud de Carpaţi, în care ne-am născut şi în care trăim. Dealuri pentru păşunat, în primul rând. Localităţi, adunate în jurul centrului civic, îngrijit ardeleneşte, cu mult bun-gust. Drumuri mai largi şi mai rapide, de la Sibiu şi până la Cluj Napoca.
Eu merg frecvent în această direcţie şi parcurg drumul de fiecare dată descoperind locuri pe care nu le-am observat până acum. Oraşele arată destul de diferit privite de la distanţele ocolitoare de pe autostradă. Sibiu, Sebeş, Alba Iulia, Cluj Napoca. Zeci de ani le-am traversat de voie, de nevoie; acum le ocolesc în fuga maşinii.
M-am oprit la întoarcere în Cluj Napoca, părându-mi-se cu totul nefiresc să trec pe lângă acest oraş minunat. Destinaţia călătoriei mele a fost însă Maramureşul, o regiune care nu seamănă cu nimic altceva din România, nici prin aspect, nici prin portul oamenilor şi nici prin vorba rostită de ei.
Evenimentul la care am participat a adunat o mare mulţime de oameni ai locului, aşa că m-am putut bucura de vorba lor, de modul lor de a comunica şi de a se distra. Mai mult, am descoperit printre localnici şi vreo câţiva cititori ai paginii mele de socializare, ceea ce mi-a adus o foarte mare bucurie. Nu mulţi, dar aşa departe de casă, chiar nu m-am aşteptat.
Oamenii de aici au aceleaşi necazuri pe care le are orice român şi o parte dintre ele s-au putut elimina şi prin intervenţiile mele legislative din Parlamentul României. Ştiţi cum este când primeşti o recunoaştere pentru munca pe care o faci, aşa că nu mai insist. Maramureşul este un ţinut de care noi, cei de la sud de munţii Carpaţi, nu mai contenim să ne minunăm. N-ar trebui să lipsească de pe lista de călătorie a niciunui român. Ca şi Bucovina, Delta Dunării sau Oltenia de sub munte, nu poate fi cunoscut şi savurat de la distanţă.
Avem tendinţa deseori, poate sub povara grijilor de tot felul, să trecem prea uşor peste lucrurile minunate la care avem acces chiar la noi acasă. Locuri extrem de pitoreşti şi diversitate culturală se află la o aruncătură de băţ de casa noastră. Pentru vâlceni, de exemplu, una este Ţara Loviştei, altul este ţinutul Hurezilor, alta zona viticolă de la Drăgăşani şi cu totul altceva Valea Lotrului. Ca să nu mai vorbesc despre Călimăneşti, Govora Băi, Olăneşti şi Ocnele Mari - cu tot ceea ce înseamnă ele pentru sănătate şi divertisment - şi despre salba de mănăstiri şi ctitorii istorice aflate la sub o sută de kilometri de cel mai îndepărtat loc din judeţ. La fel este pentru maramureşeni, pentru ardeleni, pentru bucovineni, pentru moldoveni, pentru saşi şi pentru secui, pentru lipoveni, pentru dobrogeni, pentru olteni şi pentru munteni. La acest lucru m-am gândit pe drumul pe care l-am făcut recent traversând Transilvania de la sud la nord şi înapoi. Suntem nişte oameni atât de norocoşi, noi, românii şi nu trebuie decât să folosim acest noroc cu care ne-am născut.
Eugen Neaţă, deputat PSD
