La propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu, Consiliul Judeţean Vâlcea a alocat o sumă importantă de bani, pentru amenajarea unei săli de conferinţe modernă, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.
“Am verificat stadiul lucrărilor la acest proiect. Odată finalizate lucrările, vom avea aici una dintre cele mai moderne săli de conferinţe, evenimente şi festivităţi, dotată cu aparatură nouă, de ultimă generaţie. În scurt timp, vom demara şi lucrările de amenajare a terasei literare, un proiect drag mie şi pe care ne dorim să-l realizăm pentru iubitorii de carte din judeţ. Fiindcă ne dorim ca activităţile cultural-educative să se desfăşoare în condiţii foarte bune, vom continua să alocăm fonduri din bugetul judeţului, atât pentru lucrări de modernizare a clădirii, precum şi pentru dotarea cu mobilier şi aparatură moderne”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.








