Special

„Creştem cu energie oltenească!”

Sistemul de iluminat public, instituţiile de învăţământ eficiente energetic şi reţeaua urbană de drumuri reabilitată cresc calitatea vieţii locuitorilor din regiunea Sud-Vest Oltenia, la Călimăneşti, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene

Sub sloganul „Creştem cu energie oltenească!”, iniţiativa Europa în regiunea mea, desfăşurată, în comun, de către Comisia Europeană prin Direcţia Generală de Politică Urbană şi Regională şi ADR Sud-Vest Oltenia, se derulează în Regiunea Oltenia, în perioada 26 aprilie - 26 mai 2023. Europa în regiunea mea îşi propune să informeze locuitorii zonei despre transformarea semnificativă şi beneficiile conexe, posibile cu sprijinul eforturilor comune ale Uniunii Europene şi ADR Sud-Vest Oltenia. Vor fi puse în evidenţă realizări tangibile care influenţează pozitiv comunităţile din Călimăneşti şi din jurul oraşului, precum: creşterea eficienţei energetice a iluminatului public şi a instituţiilor de învăţământ, infrastructura stradală modernizată, în vederea creşterii confortului şi siguranţei locuitorilor. Campania implică şi comunităţile locale, în jurul activităţilor interactive organizate cu acest prilej.

Campania „Creştem cu energie oltenească!” a fost lansată printr-un eveniment de presă organizat în data de 26 aprilie, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 1 din Călimăneşti, în prezenţa reprezentanţilor Centrului Europe Direct Râmnicu Vâlcea, ai ADR Sud-Vest Oltenia, ai administraţiei locale a judeţului Vâlcea şi ai municipiului Călimăneşti.

Activităţi interactive şi întâlnire cu personalităţi locale, pentru comunitate

Odată cu lansarea campaniei, a fost programat un eveniment interactiv pentru copiii de la Grădiniţa nr. 1 din Calimăneşti, care au învăţat de la politiştii locali reguli de siguranţă rutieră şi de circulaţie pentru pietoni, asistând şi la demonstraţii practice, adecvate vârstei lor.

Un alt eveniment interactiv, programat pe 2 mai, va permite o întâlnire a elevilor de la Şcoala Gimnazială Jiblea Veche cu actriţa Adela Popescu. Elevii vor fi invitaţi să-şi imagineze oraşul lor natal ca fiind locul în care visele lor pot deveni realitate şi, împreună, vor crea Panoul Pasiunii, reunind dorinţe şi vise pentru viitor.

Maestrul Florin Zamfirescu, născut la Călimăneşti, va participa şi el în campania Europa în regiunea mea sub forma unei plimbări prin oraş. Cu acest prilej el va trece în revistă, în dialog cu fiica sa, actriţa Ştefana Samfira, câteva dintre reperele locale, împărtăşind, totodată, amintirile lui despre Călimăneştiul copilăriei şi adolescenţei sale. O mărturie pentru viitor, în cadrul unui reportaj dedicat care va fi difuzat la TVR Craiova.

Eficientizarea energetică a Grădiniţei cu program prelungit nr. 1 şi a Şcolii Gimnaziale Jiblea Veche a adus beneficii semnificative preşcolarilor şi elevilor din Călimăneşti, contribuind la îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare şi la protejarea mediului înconjurător

Grădiniţa, care găzduieşte 120 de preşcolari şi 12 cadre didactice, a beneficiat de ample lucrări de modernizare care au vizat îmbunătăţirea confortului termic, reducerea consumului anual de energie electrică, reducerea costurilor de întreţinere a clădirii, dar şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Modernizarea a presupus lucrări de izolare termică a pereţilor exteriori, a ferestrelor şi uşilor, înlocuirea instalaţiilor sanitare şi termice, repararea elementelor constructive ale faţadei, eliminarea infiltraţiilor la infrastructura clădirii prin refacerea hidroizolaţiei.

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, Şcoala Gimnazială Jiblea Veche este acum mai eficientă din punct de vedere energetic, generând economii, iar peste 170 de elevi şi 25 cadre didactice beneficiază de condiţii de învăţare într-un mediu mai sănătos, obţinând astfel productivitate şcolară pe termen lung. Pe lângă ample lucrări efectuate pentru repararea şi izolarea clădirii, au fost instalate corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată de viaţă mare.

Creşterea eficienţei energetice a sistemului de iluminat în oraşul Călimăneşti

Modernizarea sistemului de iluminat public din oraşul Călimăneşti a fost realizată prin instalarea de corpuri de iluminat cu surse LED şi utilizarea de surse de energie regenerabilă, cum ar fi panourile fotovoltaice. Investitia efectuată a urmărit creşterea eficienţei energetice a sistemului, precum şi reducerea consumului de energie electrică, generând economii la bugetul local. A fost extinsă reţeaua de iluminat în zonele cu deficienţe şi a fost refăcut un tronson de reţea, a fost implementat un sistem de telegestiune care asigură optimizarea consumului şi controlul întregului sistem, permiţând accesul în timp real la parametrii de funcţionare ai reţelei. În total, au fost iluminaţi peste 51 de km de drumuri publice, au fost montaţi 238 de stâlpi de diferite tipuri şi au fost instalate 1638 de corpuri de iluminat cu surse LED. Proiectul este foarte important pentru creşterea siguranţei în trafic şi a cetăţenilor, contribuind la reducerea infracţionalităţii.

Reabilitarea infrastructurii rutiere a staţiunii Călimăneşti-Căciulata

Ca rezultat al investiţiilor europene, cei aproximativ 8.000 de locuitori ai oraşului Călimăneşti beneficiază de o infrastructură stradală şi de trotuare reabilitate, sigure din punct de vedere al circulaţiei rutiere şi oferind confort pietonilor. Un număr de 34 de străzi, precum şi trotuarele a 2 străzi din staţiunea Călimăneşti-Căciulata au fost modernizate, prin lucrări de asfaltare, amenajare şi execuţie de rigole pentru preluarea apei pluviale. Noua infrastructură rutieră, cu o lungime totală de 16.152 km şi o suprafaţă de 120.421 mp, asigură acum premisele necesare pentru dezvoltarea zonei. O suprafaţă carosabilă de calitate contribuie la creşterea siguranţei pe şosele. În acelaşi timp, sporeşte confortul şoferilor şi reduce timpul petrecut de aceştia în trafic. Cu o circulaţie rutieră mai eficientă, scade inclusiv timpul de intervenţie al salvatorilor (ambulanţă, poliţie, pompieri).

Campania Europa în regiunea mea se adresează cetăţenilor din Regiunea Sud-Vest Oltenia, care include 5 judeţe: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Campania se desfăşoară prin intermediul canalelor media şi social media, panotaj, alte instrumente specifice de comunicare. Prezenţa presei la diferitele activări locale din Europa din regiunea mea de-a lungul lunii este, de asemenea, binevenită la cerere.

Europa în regiunea mea este o iniţiativă comună de comunicare, ce aduce în prim-plan acţiunile UE pentru regiunile din întreaga Europă. Împreună cu regiunile partenere şi cu proiectele finanţate de UE, creăm instrumente şi oportunităţi de dialog cu cetăţenii, pentru a ilustra prin exemple concrete eforturile de cofinanţare din partea UE şi a regiunilor.

Europa în regiunea mea se referă, de asemenea, la crearea de parteneriate cu diverse regiuni, pentru a desfăşura campanii regionale cu o tentă ultra-locală şi cu voie bună, propunând experienţe şi activităţi conviviale în locuri populare care fac parte din identitatea regională. Din 2018, peste 60 de astfel de iniţiative au fost organizate în 12 ţări: Austria, Bulgaria, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, România, Suedia şi Ţările de Jos.

Campania de comunicare Europa în regiunea mea pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia este a patra acţiune de acest fel derulată de către Uniunea Europeană în România, continuând iniţiativele similare deja implementate în Regiunea Nord-Vest, în noiembrie 2021, Regiunea Centru, în iunie 2022, şi Regiunea Nord-Est, în octombrie 2022.

Pentru mai multe detalii despre Regiunea Sud-Vest Oltenia şi Europe in my region:

1. Regiunea Sud-Vest Oltenia: REGIUNEA Sud-Vest – Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (www.adroltenia.ro)

2. Campaniile regionale Europe in my region: https://ec.europa.eu/regional_policy/policy/communication/campaigns/euinmyregion_en Inforegio - #EUinmyregion (europa.eu)

3. Campania de comunicare Europa in regiunea mea Sud-Vest Oltenia: https://ec.europa.eu/regional_policy/policy/communication/campaigns/euinmyregion/regional-campaigns/RO04_ro

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...