Teodora, fiica mea, mă vizitează rar la biroul meu de parlamentar din Râmnicu Vâlcea. Programul fiecăruia dintre noi doi este destul de încărcat. Ea lucrează la un birou de arhitectură şi îşi continuă studiile universitare în etapa de aprofundare. Eu, cum mă ştiţi, în Parlamentul României sau prin judeţ, pentru documentarea altei iniţiative legislative. În plus, avem grupuri diferite de prieteni, din generaţii şi de profesii atât de diferite.
Acum a trecut pe la mine să ne uităm împreună pe ultimul proiect editorial pe care îl am. Ea are un talent aparte pentru grafică şi poate vedea cu alţi ochi aspectul general al cărţii care se află în faza finală de tehnoredactare. Şi-a asumat şi traducerea pentru ediţia în limba engleză şi este direct interesată să-şi urmărească munca până la capăt. Am avut câteva ore bune de lucru, împreună, la acest proiect şi acestea sunt un bun prilej, pentru mine, de mare încântare şi de mândrie.
Am schimbat şi câteva vorbe despre o altă lucrare în care suntem implicaţi amândoi, fiecare din cu totul altă perspectivă. Cândva, în trecut, tatăl meu, care nu mai este printre noi, a donat bisericii din satul nostru (Urşi, comuna Stoileşti) o bucată de teren din imediata vecinătate. La rândul meu, am donat încă o parcelă în continuarea donaţiei anterioare.
Parohia a decis construirea unei capele pe terenul primit. Teodora a contribuit cu proiectul de construcţie. Aceasta este donaţia ei. Ne-am întâlnit, astfel, trei generaţii din aceeaşi familie în jurul unui proiect aflat în desfăşurare.
În ultimul timp, m-am îngrijit şi de o bună finanţare a ei şi continui s-o fac pentru materialele de care este nevoie la acoperiş, la finisaje şi la dotarea cu cele necesare.
Suntem în preajma unei mari sărbători religioase şi am discutat cu Teodora şi despre bunul mers al acestui proiect. Şi povestesc aici, cum fac de obicei după ce primesc o vizită atât de importantă la biroul meu de parlamentar.
Eugen Neaţă, deputat PSD
