Fiecare om poartă în memoria sa afectivă un album cu imagini din copilărie. Eu vorbesc deseori, inclusiv în această pagină, despre imaginile copilăriei pe care mi-am petrecut-o la Urşi, în comuna Stoileşti, în mijlocul naturii şi al oamenilor fără seamăn pe care i-am cunoscut aici. Nu sunt puţine ocaziile dintr-un an în care merg în locul copilăriei mele pentru a-i omagia pe cei dispăruţi, pentru a-i sărbători pe cei aflaţi în viaţă şi pentru a-i întâlni pe cei alături de care am mers la şcoala locală timp de opt ani. Şcoala este şi astăzi unul dintre cele mai minunate locuri de la ţară. Este locul unde copiii pot evada de acasă în mod organizat, pentru a se întâlni zilnic cu alţi copii decât cei din familie şi din vecini. Este locul unde descoperi o lume mai largă decât cea în care te-ai născut. Şi mai este şi locul în care părinţii sunt înlocuiţi pentru câteva ore pe zi de alţi adulţi, mai severi sau mai îngăduitori decât cei de acasă, după caz, care au răbdarea bunicilor şi înţelepciunea personajelor din poveşti.
Am în albumul meu sentimental câteva imagini ale învăţătoarei mele şi ale primilor mei profesori. Îi întâlnesc şi în realitate pe unii dintre profesorii mei de la Stoileşti, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, pe o stradă din apropierea pieţei centrale a municipiului Râmnicu Vâlcea. Timpul nu poate şterge niciodată imaginea pe care o compune privirea unui om, gesturile lui de apropiere şi zâmbetul cu care întâmpină pe cineva cunoscut. Aşa a apărut în faţa mea Smaranda Stamate, profesoara de limba franceză şi diriginta mea de la şcoala Urşi, din comuna Stoileşti. Delicată, luminoasă, fericită ca la întâlnirea cu propriul copil. Memoria unui dascăl de carieră este întotdeauna surprinzătoare. Doamna Smaranda Stamate şi-a amintit despre părinţii mei ca şi cum discutam în pauza dintre ore, în curtea şcolii, şi despre cel care am fost la cursuri şi în relaţiile cu ceilalţi elevi. N-a omis să-mi spună, la fel ca în trecut, că este mândră de mine şi de rezultatele pe care le am în munca mea de acum. Am recunoscut în vocea dumneaei încrederea de care m-am bucurat ca elev şi încântarea de a primi învăţătura de carte de la un om pasionat de meseria sa şi animat de cele mai bune sentimente pentru cei din jur.
Doamna profesoară Smaranda Stamate, soţia regretatului profesor şi ziarist Gheorghe Stamate, este mama unui diplomat de carieră, aflat astăzi la post în ambasada României din Republica Chineză. Întâlnirea întâmplătoare pe care am avut-o zilele trecute, pentru câteva minute, pe stradă (vezi foto), mi-a oferit prilejul unora dintre cele mai dragi amintiri din copilăria mea, de povestit celor apropiaţi.
Eugen Neaţă, deputat PSD
