Special

DGA Vâlcea: Activităţi de prevenire a corupţiei în cadrul acţiunii de informare

„ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR INTEGRU”

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea, au desfăşurat, în zilele de 14 şi 15 martie 2023, în cadrul „Săptămânii Altfel”, la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din municipiul Drăgăşani, activităţi de prevenire a corupţiei, la care au participat elevi şi profesori, în cadrul proiectului educaţional „ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR INTEGRU”, având drept scop transmiterea unor cunoştinţe, formarea de atitudini şi ataşamente faţă de valori care să se traducă într-o lume viitoare a adulţilor responsabili, fără compromisuri, o lume în care integritatea să aibă natura firescului şi nu a excepţiei.

Proiectul, care se va desfăşura pe parcursul anului 2023, are la bază convenţia de colaborare încheiată între DGA şi această unitate de învăţământ fiind propuse şi desfăşurarea altor activităţi, respectiv organizarea unui concurs de materiale de promovare a integrităţii şi de conştientizare a riscurilor pe care le generează corupţia (poster, grafică, pliant, spoturi video, eseu); publicarea, în revista şcolii, a unor articole pe teme de prevenire a corupţiei în şcoli.

De asemenea, proiectul îşi propune organizarea în sala de festivităţi a colegiului a unei sesiuni demonstrative de dezbatere pe teme anticorupţie (moţiune: „Recuperarea prejudiciului ar trebui să prevaleze în raport cu pedeapsa cu închisoarea în cazul infracţiunilor de corupţie” şi/sau „Persoanele care nu sunt victime ale infracţiunilor de corupţie nu ar trebui să le sesizeze”), cu participarea echipelor din cadrul Colegiului Naţional ”Gib Mihăescu” Drăgăşani.

În context, reamintim faptul că persoanele care vor să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne pot utiliza datele de contact ale Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, care are sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 95, în incinta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, telefoane – 0250.703260 şi 0250.703263 (fax), e-mail – valcea.dga@mai.gov.ro, precum şi Call-center-ul anticorupţie 0800.806.806, apelabil non-stop, în mod gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...