Politică

Eugen Neaţă: Mai multă libertate pentru proprietari

La începutul anului am relatat aici despre întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţi ai obştilor din judeţul Vâlcea şi cu autorităţi locale pe teritoriul cărora funcţionează aceste asociaţii de proprietari. Subiectul discuţiilor iniţiate de preşedinţii de obşti a fost întotdeauna o modificare a legislaţiei în vigoare în direcţia acordării unei mai mari libertăţi de folosire a proprietăţilor care fac parte din aceste asociaţii.

Pe scurt, proprietarii doresc o extindere a drepturilor pe care le au de a beneficia de pe urma proprietăţii lor individuale. Sistemul asociativ de tip obşte nu permite vânzarea proprietăţilor asociate decât în interiorul asociaţiei, de exemplu. În mod individual, proprietarii doresc mai multă libertate de decizie pentru a putea obţine şi alte beneficii de pe urma proprietăţii lor. Să închirieze, să dea în folosinţă celor care au putere de investiţie suficientă pentru organizarea pe aceste terenuri a unor obiective turistice, de exemplu. Ştiţi preocuparea mea pentru optimizarea condiţiilor de care au nevoie marii dezvoltatori din turism. Iată aici încă o oportunitate care poate asigura spaţii mai generoase pentru dezvoltatori şi venituri suplimentare pentru posesorii terenurilor care fac parte din obşti.

Am consultat o serie de jurişti specializaţi în domeniu. Ei mi-au indicat o formă de realizare a dorinţei pe care o au proprietarii de terenuri aflate în această situaţie. Dezmembrământul. Este un termen juridic care indică dreptul de uzufruct cu păstrarea intactă a substanţei acestui aranjament. Legea actuală nu prevede această modalitate de lucru pentru proprietarii de terenuri asociate în obşti. Am formulat o iniţiativă legislativă împreună cu colegul meu Eduard Andrei Popica şi am depus-o zilele trecute în Parlamentul României.

Pentru a înţelege mai bine situaţia şi soluţia pe care o propunem, sugerez lectura motivaţiei pe care se bazează iniţiativa noastră legeslativă (vezi imaginile), susţinută la depunere şi de alţi 44 de deputaţi.

Proprietarii terenurilor şi pădurilor care s-au asociat în obşti şi composesorate aşteaptă cu mare nerăbdare acceptarea în lege a tipurilor de dezmembrăminte care le permit să dea în folosinţă terenurile lor celor care le pot da o nouă valoare de întrebuinţare, fără să le deterioreze şi fără să le schimbe statutul iniţial. Este un mare pas înainte în domeniul libertăţilor pe care trebuie să le aibă toţi proprietarii de bunuri din România, de a-şi folosi dreptul de proprietate în modul cel mai benefic cu putinţă, pentru ei şi pentru comunităţile din care fac parte.

Eu cred că primul efect al acestei iniţiative legislative va fi dezvoltarea rapidă a staţiunilor montane, atât de vitregite de investiţii asociate pârtiilor de schii, de exemplu.

Mai multă libertate pentru proprietari şi pentru investitori!

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...