Economic

ElectroPutere Parc creşte. O mare companie britanică investeşte în Craiova

ElectroPutere Parc devine principal centru de inovaţie şi tehnologie din Oltenia, după ce un nou spaţiu de birouri al companiei britanice de servicii software Endava a fost deschis în această săptămână.

Aproximativ 500 de metri pătraţi, la etajul 2 al clădirii A, au fost transformaţi în spaţiu de birouri pentru subsidiara firmei britanice. Gradul de ocupare a clădirii A din complexul ElectroPutere Parc depăşeşte astfel 95%, anunţă grupul francez de real estate Catinvest.

Hub IT în inima Olteniei

Craiova devine un centru din ce în ce mai important pentru proiectele de dezvoltare IT, principalul atu al Capitalei Olteniei fiind forţa de muncă bine pregătită în domeniul IT, la care se adaugă prezenţa unui mediu de afaceri competitiv şi stabil şi existenţa unui aeroport internaţional. Pe lângă Endava, prezentă cu operaţiuni în Craiova din aprilie 2021, şi companii precum Hella, Ubisoft sau Operative au semnat contracte de închiriere cu grupul imobiliar francez Catinvest, care deţine şi administrează ElectroPutere Parc.

Noul spaţiu Endava dedicat profesioniştilor IT din Craiova, inaugurat pe 9 martie, acoperă specializări precum dezvoltare software, testare software, management de proiect, management al aplicaţiilor, analiză de business, plus departamentele conexe. Compania are acum peste 3.500 de angajaţi în România, care lucrează pentru diverşi clienţi din industrii precum procesare de plăţi, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom) sau logistică. La nivel internaţional, Endava avea la 31 decembrie 2022, peste 12.100 de angajaţi în birourile din Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, America de Nord şi Europa Centrală şi de Vest şi centre de livrare în Argentina, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Columbia, Croaţia, Malaezia, Mexic, Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Uruguay şi Vietnam.

„Deschiderea acestui birou face parte din strategia noastră de a ne dezvolta constant, la nivel de business şi pe plan local, dar şi de a acoperi nevoile colegilor din echipă. Spaţiul din ElectroPutere Parc oferă multiple facilităţi, atât pentru lucrul individual, cât şi în echipă, încurajând creativitatea şi colaborarea, iar zonele de relaxare permit atât de necesarele momente de respiro. Locaţia îmbina valorile companiei cu un touch local, prin design-ul ce scoate în evidenţă locuri specifice zonei, cum sunt Parcul Romanescu, Uzina de la ElectroPutere, Uzina Oltcit sau fotbalul”, spune Călin Constantinov, Location Lead Endava Craiova.

Craiova, zonă cu potenţial mare de dezvoltare

Mai departe, planurile de dezvoltare ale Catinvest includ spaţii de retail, birouri şi alte servicii precum spaţii de co-working sau de tip apart-hotel, cu un buget total de investiţii de aproape 60 de milioane de euro în următorii 2-3 ani, contribuind la dezvoltarea regiunii.

„La Catinvest, obiectivul nostru este să dezvoltăm permanent ElectroPutere Parc, oferind locuitorilor din zonă şi business-urilor locale un hub extrem de bine poziţionat şi foarte accesibil pentru activităţi profesionale şi de shopping, restaurante şi agrement. Suntem foarte mândri că firme internaţionale de IT precum Endava, Hella, UbiSoft şi Operative au ales ElectroPutere Parc pentru a-şi amplasa centre de dezvoltare în Craiova. Sunt convins că potenţialul ElectroPutere Parc ca principal hub IT al regiunii Oltenia va creşte în viitorul apropiat şi de aceea lucrăm deja la o nouă clădire mixtă, care va aduce încă 17.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri clasa A”, a declarat Bertrand Catteau, preşedintele Catinvest Group.
Grupul francez de real estate Catinvest, care deţine şi administrează ElectroPutere Parc, mai deţine şi administrează alte câteva centre comerciale din România - galeriile comerciale Carrefour Orhideea şi Cora Pantelimon din Bucureşti şi Carrefour TOM din Constanţa - precum şi din Europa de Est - Auchan Savoya Park din Budapesta şi Tesco Borska Pole din Plzen. Catinvest activează, totodată, pe piaţa rezidenţială şi comercială din Franţa. În total, Catinvest deţine şi administrează peste 525.000 de metri pătraţi de spaţii în Franţa şi în Europa de Est.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...