Administraţie

Precizări!

Primăria Râmnicului: Acţiunea în urma căreia au fost tăiaţi un plop şi un brad din Parcul Zăvoi a fost determinată de starea de degradare a acestor arbori

În urma unei alarmări artificiale a opiniei publice din mediul online ca urmare a tăierii unor copaci în Parcul Zăvoi de către echipele Pieţe Prest S.A., Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea face următoarele precizări:

• Acţiunea din 6 februarie în urma căreia au fost tăiaţi un plop şi un brad (deci niciun stejar, cum s-a menţionat!) a fost determinată de starea de degradare a acestor arbori şi de faptul că erau amplasaţi în vecinătatea unor locuri de joacă, unul în partea dinspre est a parcului, iar celălalt în zona de ieşire spre Splaiul Independenţei. Bradul rămăsese în timp fără crengi, care se uscaseră, şi se prezenta sub forma unui trunchi drept cu risc mare de cădere, iar plopul se uscase în ciuda eforturilor anterioare ale echipelor de la Pieţe Prest de a-l salva.

• Prin această acţiune s-a dorit evitarea situaţiei de anul trecut când, urmare a furtunii de la începutul lunii iulie, 16 copaci au fost doborâţi doar în Parcul Zăvoi de rafalele puternice de vânt.

• Tăierea celor doi copaci nu a necesitat avize din partea autorităţilor de mediu, întrucât era vorba de arbori uscaţi (avizul se cere doar pentru tăierea unor arbori sănătoşi), iar pe de altă parte parcurile se supun legislaţiei specifice spaţiilor verzi.

• În urma tăierilor din data de 6 martie au rezultat 6 mc de lemn (2 mc de lemn de plop şi 4 mc de lemn de brad) – deci nicidecum „un vagon de lemne”, cum tendenţios s-a afirmat. Lemnul de plop va fi folosit pentru alimentarea centralelor care încălzesc serele Pieţe Prest de la Râureni, iar cel de brad va fi transformat în scânduri, fiind utilizat pentru reabilitarea unui acoperiş al atelierului de reparaţii din structura serelor de la Râureni, realizarea meselor pe care se aşează răsadurile în aceleaşi sere, pentru refacerea lăzilor pentru flori de pe Calea lui Traian sau la băncile care necesită reparaţii.

• Activitatea de întreţinere a parcurilor prin eliminarea arborilor afectaţi şi plantarea unora noi este una obişnuită oriunde în lume. Începând din 1 noiembrie 2022, Pieţe Prest a plantat 57 de noi copaci în perimetrul Parcului Zăvoi, dintre care 20 în cursul acestui an.

Primăria Municipiului îşi exprimă regretul că pretinşi „specialişti” (şi) în domeniul arboriculturii inflamează opinia publică cu postări false şi alarmiste, de natură a decredibiliza activitatea a sute de oameni ce lucrează zilnic, cu eforturi considerabile, pentru ca Râmnicu Vâlcea să fie îngrijit, frumos şi curat.

Biroul de presă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...