Politică

Primăvară fericită pentru vâlceni!

Astăzi începe primăvara. Primăvara calendaristică. Ritmul fiecăruia dintre noi este cu totul altul începând de acum. De astăzi încolo, ne aşteptăm la mai multă căldură, la mai multă lumină, la mai multă verdeaţă. La muguri, la frunze şi la flori, la fructe, mai apoi, în anotimpurile care vin. Marcăm acest nou început cu unul dintre primele obiecte simbolice pe care le-am ţinut în mâinile noastre de copii. Mărţişorul.

Zilele trecute m-am plimbat împreună cu un prieten prin cartierele oraşului Râmnicu Vâlcea. Am văzut din mersul la pas al maşinii şi agitaţia de oameni care se pregăteau pentru acest moment şi pieţele organizate de primărie pentru vânzarea primelor flori de grădină şi a mărţişoarelor cu care începe această primăvară. Totul este mereu mai frumos şi mai bine organizat decât în anii care au trecut. Mai elegant, mai inspirat, mai util. Mai îndrăzneţ, chiar. Am văzut mici piaţete de sezon amenajate cu mult gust pe trotuare, în calea celor care vor să admire diversitatea de mărţişoare şi să găsească cel mai potrivit simbol pentru cei dragi de acasă, de la serviciu sau din grupul de prieteni. Face să sacrifici câteva minute pentru a admira febrilitatea cu care oamenii caută cadouri pentru cei apropiaţi.

La finalul anului este mai multă grabă şi mai mult frig. Acum, la începutul primăverii, oamenii sunt mai calmi, mai puţin înfofoliţi, mai luminoşi. Mai pregătiţi pentru ceea ce urmează, pentru viitor, nu pentru trecut.

Apoi, obiectele de pe tarabe. Multe, diverse, mii, zeci de mii, probabil. Artiştii sunt mai pricepuţi decât oricând, mai îndrăzneţi şi mai inspiraţi, vreau să spun. Cu toate acestea, coşarul pare a fi în continuare personajul favorit pentru creatorii de mărţişoare. Cu el începe şi clipul video pe care primăria Râmnicu Vâlcea l-a postat pe mijloacele de socializare. Trebuie remarcat şi acest gest pe care instituţia noastră locală şi primarul Mircia Gutău îl fac pentru a cultiva o stare potrivită, de sărbătoare, în rândurile locuitorilor acestui oraş.

Astăzi este cu siguranţă primăvară. Cu toţii dăruim mărţişoare în această zi şi unul dintre ele este cel mai important pentru fiecare dintre noi. Este acela în care punem cele mai multe sentimente şi speranţe, bineînţeles.

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...