Lucrările la Clinica de Radioterapie şi Imagistică din Râmnicu Vâlcea au ajuns la final şi au fost recepţionate.
“M-am alăturat, vineri, investitorului şi constructorului clinicii, pentru a stabili împreună următorii paşi necesari în vederea punerii în funcţiune a acestei unităţi medicale. Le mulţumesc pentru invitaţie şi pentru modul exemplar în care au lucrat, pentru a finaliza această investiţie în mai puţin de un an. Sunt convins că vor fi la fel de implicaţi şi în ceea ce priveşte instalarea şi punerea în funcţiune a aparaturii, astfel încât, la sfârşitul lunii mai, noul centru oncologic să îşi deschidă porţile pentru primii pacienţi. Îmi exprim satisfacţia că am reuşit să ne ţinem de cuvânt datorită acestor oameni care au investit aici sume importante de bani, numai pentru aparatura medicală de înaltă performanţă fiind cheltuite cca 4 milioane de euro. Îi felicit pentru aceste realizări şi îi asigur că noi, Consiliul Judeţean Vâlcea, în condiţiile legii, vom sprijini mediul privat care vine cu servicii de calitate pentru vâlceni”, a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
În scurt timp, CJ Vâlcea va lansa licitaţia pentru concesionarea, în imediata apropiere a clinicii, a unei suprafeţe de teren pe care să fie construite spaţii de cazare şi un restaurant.








