Primarul din Muereasca, Ion Ungureanu, spune că bugetul pe 2023 este suficient pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, utilităţi şi parte din cofinanţări pentru proiecte.
Printre aceste proiecte depuse se numără cel prin GAL şi anume un spaţiu de joacă la grădiniţa din Andreeşti.
Din bugetul local urmează să fei amenajat un alt loc de joacă şi o bază sportivă la Muereasca.
Se aşteaptă semnarea proiectului de asfaltare, finanţat prin Anghel Saligny iar prin CNI este depus proiectul privind modernizarea Şcolii Generale din Muereasca de Sus precum şi amenajarea unei baze sportive în curtea şcolii.
În acest an se va continua balastarea drumului care face legătura cu staţiunea Călimăneşti în timp ce drumul spre Olăneşti este prins de primăria staţiunii pentru asfaltare.
Ideal ar fi ca ambele drumuri, atât spre Olăneşti cât şi spre Călimăneşti să fie asfaltate pentru a se realiza completarea ”Drumului Staţiunilor Vâlcene”.
În prezent în Muereasca funcţionează o pensiune dar se lucrează deja la proiectul celei de a doua.
De altfel, un număr de 20 de comune vâlcene au şanse mari de a-şi dezvolta latura turistică în următorii zece ani, evident printr-un efort susţinut al autorităţilor locale, judeţene dar şi prin sprijinul investitorilor privaţi, al dezvoltatorilor de turism.
Dacă am tot vorbit de Costeşti, Vaideeni, Câineni, Bărbăteşti, Sălătrucel, şi Muereasca este localitatea care se află în topul primele zece zone rurale care pot genera turism, pe baza unei strategii la care lucrează în prezent administraţia Ungureanu.








