Prefectul judeţului Vâlcea, domnul Mihai Oprea a convocat în această după-amiază factorii decidenţi (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea) din cauza cutremurului produs în judeţul nostru.
Cutremurul cu intensitatea de 4,5 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 28,638 km. În urma evenimentului, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost deja în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere.
Potrivit ISU Vâlcea în municipiile Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, precum şi în oraşele Brezoi şi Horezu nu s-au înregistrat probleme deosebite, iar până în acest moment nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
“În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea am fost asigurat, în urma întâlnirii cu factorii decidenţi, de faptul că până în acest moment nu au fost semnalate probleme deosebite în judeţul nostru. Cetăţenii nu trebuie să intre intre în panică. În aceste situaţii este bine să ne păstrăm calmul. De asemenea, trebuie să cunoaştem şi câteva reguli folositoare care ne pot ajuta să fim lucizi şi să luăm cele mai bune decizii”, a subliniat prefectul judeţului Vâlcea, Mihai Oprea.
În ceea ce priveşte cutremurele, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora. În urma producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsurile de protecţie adecvate.
Informaţii despre măsurile şi modul de comportare înainte, în timpul şi după producerea unui seism: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/; https://ro-alert.ro/intrebari-frecvente/