2013 se anunţă un an benefic pentru unităţile medicale din subordinea Consiliului Judeţean Dolj, după ce preşedintele Ion Prioteasa a demarat o serie de investiţii în reabilitarea acestora. Un prim pas, cu o valoare de 8,2 milioane euro, a fost făcut în reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar aleşii din fruntea Doljului susţin că modernizarea unităţilor medicale va continua.
Program multianual de investiţii
Cu prilejul primei întâlniri, la care a participat Şeful Clinicii de Urologie, dr. Paul Tomescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a reiterat sprijinul pe care administraţia judeţeană îl va oferi Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în următorii ani, prin adoptarea unei strategii investiţionale multianuale. „Suntem pregătiţi să facem un lucru cum nu s-a mai făcut de zeci de ani şi să intrăm în forţă în acest spital, pentru care vrem să demarăm o serie de investiţii. Hotărârea noastră este fermă. Vorbim de un proiect investiţional multianual. Fie că vorbim de bani din bugetul propriu, de fonduri europene sau de la bugetul de stat, noi ne angajăm în acest proiect de investiţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unul dintre cele mai mari spitale din ţară. O investiţie mare am început-o deja la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, pe care îl reabilităm şi îl modernizăm pe un proiect european în valoare de 8,2 milioane de euro. Tot la Spitalul 1 din Craiova am mai investit câteva miliarde de lei vechi în reabilitarea unor săli de operaţii. În perioada următoare o să aplicăm pentru a obţine fondurile necesare anvelopării termice a spitalului. Vrem, tot la spital, să realizăm o Clinică de Chirurgie Cardiovasculară”, a declarat Prioteasa.
2013, anul investiţiei în spitale
La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, a confirmat interesul arătat de administraţia din Dolj problemei ridicate de unităţile sanitare aflate în subordine. „2013 reprezintă pentru Consiliul Judeţean Dolj anul investiţiilor în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Dolj, devenit recent Centrul Regional de Urgenţă Clasa 1A. Din acest motiv, încă de la sfârşitul anului trecut Executivul Consiliului Judeţean Dolj a prezentat intenţiile de a aloca mai mulţi bani pentru modernizarea şi dotarea cu echipamente medicale a acestui spital de importanţă regională pentru Oltenia”, a afirmat vicele Iovan.