Administraţie

Transportul urban de călători din Râmnic se modernizează pe toate direcţiile de acţiune

Aproape un sfert din vechile staţii de autobuz au fost înlocuite sau sunt în curs de înlocuire cu modelele achiziţionate în cadrul proiectului cu finanţare europeană ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general in Municipiul Râmnicu Vâlcea”.

Au fost montate 12 staţii noi, iar alte 8 sunt în diverse stadii de amenajare din totalul de 89 de astfel de structuri ce urmează a fi modernizate cu bani europeni, iar acţiunea va fi reluată în forţă după încheierea episodului de vreme deosebit de rece ce marchează această perioadă.

Noile staţii de autobuz sunt în patru variante de dimensiuni (cu lungimi de 4, 6, 8 şi 12 metri), vor fi dotate cu ecrane de informare cu prezentarea inclusiv a timpului de aşteptare până la următoarea cursă, au un iluminat nocturn modern şi sunt prevăzute cu camere de supraveghere video pentru creşterea siguranţei călătorilor; 24 dintre cele cu flux mai intens de călători vor fi dotate şi cu automate de eliberare a biletelor, cu posibilitate de plată în numerar sau cu card bancar.

Simultan, amenajarea bazei ETA de pe strada Depozitelor, realizată în cadrul proiectului “Alinierea Parcului ETA S.A la cerinţele dezvoltării durabile”, proiect de asemenea cu finanţare europeană, se apropie cu paşi repezi de final.





 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...