S-a diluat mitul unei potenţiale creşterii a populaţiei în judeţul Vâlcea, declinul demografic din zonă fiind estimat a fi între 15.000 şi 50.000 de persoane, conform datelor parţiale ale recensământului derulat în 2022.
Dintre localităţile componente, doar Frânceştiul a reuşit să menţină o populaţie 4989 locuitori, în creştere cu o persoană faţă de 2011. Municipiul reşedinţă de judeţ, Râmnicu Vâlcea, numără, conform datelor parţiale ale recensământului, 93.151 locuitori. Este urmat de Drăgăşani, a cărui cifră de localnici a ajuns şi ea la 15.617.
5 comune din judeţ sunt sub pragul de 1000 de locuitori: Titeşti (646), Stăneşti (989), Runcu (860), Mitrofani (800) şi Boişoara (967). La nivel de oraşe, Băbeniul este cel mai populat (7570), la polul opus aflându-se Băile Govora (2158).
Pe de altă parte, migraţia populaţiei dinspre municipiul reşedinţă de judeţ către localităţile limitrofe este vizibilă prin uşoare creşteri ale populaţiei din comunele Budeşti (6652), Bujoreni (5305) sau Vlădeşti (3330).
99,7% din populaţia judeţului s-a declarat vorbitoare de limbă română, ca limbă maternă.
Cum se prezintă situaţia la nivel naţional
• La 1 ianuarie 2022 populaţia rezidentă a fost de 19 038 098 persoane, în scădere cu 163,6 mii persoane faţă de 1 ianuarie 2021.
• Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 156 mii persoane.
• Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv 51,1%).
• Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane (3 708 mii faţă de 2 999 mii persoane), în creştere faţă de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021.
• Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 la 54,4 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
• Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 16 100 persoane).
La 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 281 mii persoane, în scădere cu 0,1% faţă 1 ianuarie 2021. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022 a fost de 9 728 mii persoane, în scădere cu 0,9% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
În ultimii zece ani, între cele două recensăminte, majoritatea judeţelor au scăzut ca dimensiune sub aspectul numărului de locuitori (39 din 42 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti).
Judeţul Ilfov se distinge cu o situaţie particulară, cu o creştere cu 153,9 mii locuitori, în mare parte migraţi dinspre municipiul Bucureşti. Numai alte două judeţe - Bistriţa-Năsăud şi Suceava - au câştigat, 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori. În valori relative, cele mai mari reduceri de populaţie le-au înregistrat judeţele Caraş-Severin (-16,6%, respectiv cu 49,0 mii persoane mai puţin) şi Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56,6 mii persoane mai puţin).










