Guvernul a desemnat 35 de localităţi (din 16 judeţe) ca fiind staţiuni turistice de interes local. Cele mai multe se află în judeţele Cluj şi Suceava (câte cinci) şi Bihor (patru). Autorităţile locale din noile staţiuni au posibilitatea de a atrage investitori în domeniul turistic şi de a aplica pentru programe specifice dezvoltării acestui domeniu. Având în vedere efectul multiplicator al turismului, alte ramuri ale economiei din aceste localităţi se vor dezvolta, ca urmare a atragerii de vizitatori. În total, România are acum 54 de staţiuni turistice de interes naţional şi 147 de interes local.
O altă măsură luată de ministrul liberal al Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu este deschiderea, chiar de la 1 ianuarie, a schemei de minimis destinată agenţiilor de turism care vor aduce călători străini în România, în sejururi de cel puţin patru nopţi. Pentru fiecare turist, agenţia românească va încasa 40 de euro, la care se adaugă încă 2 euro pentru fiecare noapte în plus faţă de cele patru. Bugetul alocat de către minister pentru această măsură pentru 2023 este de 7 milioane lei.
Politică
30.12.2022
Guvernul a desemnat 35 de localităţi (din 16 judeţe) ca fiind staţiuni turistice de interes local

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







