Administraţie

O nouă grădiniţă modernă pentru preşcolarii din Râmnic

Marţi, 27 decembrie, primarul Mircia Gutău a inaugurat noul imobil al Grădiniţei nr. 16 din strada Nicolae Titulescu, obiectiv cu o valoare totală de peste 2 milioane lei, realizat cu finanţare de la bugetul central în baza Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi motivat de condiţiile improprii oferite de vechiul spaţiu al acestei unităţi, respectiv la parterul blocului 85bis din zona Nord.

Noua clădire are un regim de înălţime parter şi etaj mansardat, cu trei săli de grupă - ce beneficiază de o orientare optimă din punct de vedere al însoririi - şi o sală multifuncţională, la care se adaugă alte spaţii administrative necesare: grupuri sanitare şi vestiare pentru copii şi pentru personal, cabinet medical prevăzut cu oficiu şi izolator, un acces principal şi un altul secundar şi de evacuare pe latura nordică.

Totodată, a fost împrejmuită şi amenajată curtea unităţii şi a fost amplasat un loc de joacă. Este cel de-al treilea obiectiv pentru care Primăria Municipiului a obţinut finanţare prin PNDL, după Corpul multifuncţional de la Grădiniţa Waldorf (finalizat în ianuarie acest an) şi Grădiniţa Ostroveni din vecinătatea locuinţelor sociale de pe strada omonimă (finalizată în septembrie 2020).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...