Surse judiciare apropiate de ancheta penală din dosarul “Mită la DAJ Vâlcea” ne-au confirmat informaţii care alcătuiesc aproape întregul mod de operare al unor funcţionari cu atribuţii în aprobarea documentaţiilor şi plăţilor în proiecte finanţate cu fonduri europene nerambursabile, precum şi în urmărirea şi controlarea implementării lor corecte ulterioare.
Pe 24 noiembrie a.c., sediul Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Vâlcea a fost tulburat de percheziţiile efectuate de către anchetatorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vâlcea, principalul vizat fiind Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene. Pe loc au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai instituţiei, dar seara, reţinut şi luat la audieri la Parchet a fost doar Marin Barbu (67 de ani), funcţionar (consilier) în cadrul compartimentului amintit. În sarcina lui au fost cercetate mai multe fapte de natură penală, evidenţiate de solicitarea şi primirea de mită de la mai multe persoane interesate pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu.
Este vorba despre sume de bani cuprinse între 2.000 şi 4.000 lei (sau 500 - 1.000 de euro) per proiect, Marin Barbu promiţând în schimb că, prin cunoştinţele pe care le are, le poate obţine aprobarea proiectelor prioritar şi chiar dacă unele nu ar îndeplini condiţiile legale.
Totodată, anchetatorii au mai constatat că persoana acuzată cerea şi primea sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei şi de la persoanele care au proiecte în derulare, pentru a nu constata nereguli şi pentru a-i coordona în respectarea condiţiilor pe parcursul implementării proiectului, deşi (atenţie!) asta era inclus în atribuţiile sale de serviciu fără a avea dreptul să solicite alte beneficii în contra-prestaţie în afara remuneraţiei de la locul de muncă.
Capete de acuzare care, iniţial, au vizat mai mulţi suspecţi
Încă din 18 octombrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a deschis dosarul penal nr. 468/P/2022 în baza unei sesizări din oficiu luată în lucru de angajaţii SJA Vâlcea, dispunând totodată începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunile de luare de mită (art. 298, Cod Penal), trafic de influenţă (291), efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei (Legea 78/2000), dar şi pentru dare de mită (290) şi cumpărare de influenţă (293) cu privire la persoanele care au în derulare proiecte şi cele care apelează la cei funcţionarii publici vizaţi.
În urma administrării probelor, în sarcina lui Marin Barbu s-au reţinut infracţiunile menţionate anterior, prima fiind cea de luare de mită, în formă simplă şi continuată, comise pe 15 aprilie 2022 şi în perioada septembrie – noiembrie 2022 (7 acte materiale), aflate în concurs real.
Surse judiciare apropiate anchetei penale confirmă că, din probele administrate până acum în dosar, au rezultat indicii temeinice că Marin Barbu avea atribuţiile de serviciu necesare, a cerut şi primit sume importante de la beneficiari de proiecte cu fonduri europene nerambursabile şi şi-ar fi folosit atribuţiile de serviciu cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a legii, în formă continuată.
Între 500 şi 1.000 de euro per proiect aprobat, între 500 şi 1.000 de lei ulterior, pentru a nu fi constatate nereguli în implementare
În concret, în cazul aprobării documentaţiei, solicitanţii primesc suma totală de 15.000 euro, nerambursabilă 100%, în două tranşe, prima de 75% din valoarea aprobată – 11.000 de euro, urmată de a doua tranşă, adică restul de 25% din sumă – 4.000 de euro.
În momentul în care banii erau viraţi în contul persoanelor cărora le-a fost aprobat proiectele, Barbu le apela telefonic, le întreba dacă au intrat banii şi le pretindea conform înţelegerii anterioare pe care o avea cu acestea, bani sau alte foloase, folosind des expresia “premiere". După această discuţie, funcţionarul public se întâlnea cu persoanele respective, moment în care avea loc şi remiterea efectivă a sumelor de bani.
După plata primei tranşe, inculpatul a continuat să stăruie pe lângă mituitori să îi remită sumele de bani convenite atrăgând atenţia acestora că în ipoteza în care nu îi remit efectiv aceste sume de bani nu va constata îndeplinirea condiţiilor pentru aprobarea plăţii celei de a doua tranşe, condiţionând astfel îndeplinirea sarcinilor de serviciu de primirea unor sume de bani.
Din modul de operare, demn de menţionat este şi că, în discuţiile cu alţi colegi, Barbu se lăuda că îi denumea pe beneficiarii de proiecte care acceptau să cotizeze la el “pacienţi”. De asemenea, în discuţiile cu “pacienţii”, el susţinea cu tărie că aşa ar proceda toţi “colegii” acestora (de situaţie).
Prin ordonanţa cu nr 468/P/2021 din 24.11.2022 s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Barbu Marin pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită prev art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000. în formă simpla, respectiv în formă continuata, comise la data de 15.04.2022, respectiv în perioada lunilor septembrie-noiembrie 2022, (un număr de 7 acte materiale), aflate in concurs real. De asemenea, la data de 24.11.2022, s-a dispus şi punerea în mişcare faţă de inculpatul Barbu Marin sub aspectul comiterii infracţiunilor sus menţionate.
Ca şi modalitate de comitere a infracţiunilor de luare de mită, deosebit de relevantă este discuţia din data de 07.11.2022, ora 14.31.11:

Barbu Marin (foto): Dân 40 de cole...colegii De...Io, aşa le zic! Pacienţi! Care-i am... D au trecut... Ştiţi, aşa... Majoritatea ne... Când le-au intrat banii, au obiceiul să ne premieze! Zâc. Bă! Rămăseseră numai ăştia doi din zona asta?
G.C.: A! Nu se pune... Nu se pune problema! Noi discutăm... Mai avem şi tranşa a doua...
Barbu Marin: A! Normal! Şi-n viitor... Da, aşa se procedează.
G.C.: Mai avem Mai avem de discutat!
Barbu Marin: Aşa au procedat toţi colegii, ştii? Şi de asta zic! Da...
G.C.: Colegii noştri, care sunt din ăia 40 au mai fost şi zgârciţi, au mai fost d-ăia zgârciţi la început. De asta am auzit noi!... Nu d-ăia mai darnici ca noi!
Barbu Marin: N-are nimic, că... la taxa a doua mă... caută p-alţii, dacă... pot! Sau, fac ei.... Avem, avem, avem şi noi pârghiile noastre! Da!
Din probele efectuate în cauză până în acest moment, respectiv (proces-verbal de sesizare din oficiu, înscrisuri, procese-verbale de redare convorbiri interceptate) rezultă că există probe, care conduc la bănuiala rezonabilă că cele două fapte de luare de mită prev art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000. în formă simplă, respectiv în formă continuată, comise la data de 15.04.2022, respectiv în perioada lunilor septembrie-noiembrie 2022, (un număr de 7 acte materiale), aflate în concurs real, pentru care s-a început urmărirea penală, au fost săvârşite de către inculpatul Barbu Marin şi constau în faptul că:
I. La data de 15 04 2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a acceptat promisiunea de a primi suma de 500 lei de la numitul V.V., care avea în derulare un proiect cu finanţare din fonduri europene, depus la AFIR - REGIUNEA OLTENIA, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizăm respectăm condiţiilor pe parcursul derulării proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri.
II. În perioada 05.09-11.11.2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins şi primit de la un număr de 7 persoane, care aveau în derulare proiecte cu finanţare din fonduri europene, depuse la AFIR - REGIUNEA OLTENIA sau care doreau să obţină asemenea proiecte diverse sume de bani, dar şi foloase materiale, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizării respectării condiţiilor pe parcursul derulării proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri, (activităţi pentru care nu erau prevăzute taxe suplimentare) astfel:
1. La data de 05 09.2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a pretins o sumă de bani, iar la data de 16.10.2022 a şi primit o sumă de bani şi alte foloase materiale, respectiv miere de la numitul I.S., care dorea să solicite finanţare din fonduri europene nerambursabile, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizăm respectării condiţiilor pe parcursul derulării proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri
2. La data de 16.09.2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a pretins o sumă de bani, de la numitul B.L.C., care avea în derulare un proiect cu finanţare din fonduri europene, depus la AFIR - REGIUNEA OLTENIA în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizării respectării condiţiilor pe parcursul derulării proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri.
3. La data de 03.10.2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a pretins o suma de bani, iar la data de 11 10 2022 a şi primit o sumă de bani de la numita T.-A. D.-V. care avea în derulare un proiect cu finanţare din fonduri europene, depus la AFIR - REGIUNEA OLTENIA, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizăm respectării condiţiilor pe parcursul derulării proiectelor dar şi acordăm de îndrumări în scopul obţinem acestor fonduri.
4. La data de 18.10.2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a pretins suma de 1000 lei. de la numitul F. I.-V. care avea în derulare un proiect cu finanţare din fonduri europene, depus la AFIR - REGIUNEA OLTENIA, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizării respectării condiţiilor pe parcursul derulăm proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri.
5. La data de 20.10.2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a pretins o sumă de bani. de la numitul P. I.-S. care avea în derulare un proiect cu finanţare din fonduri europene, depus la AFIR - REGIUNEA OLTENIA, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizării respectăm condiţiilor pe parcursul derulăm proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri.
6. La data de 20.10.2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene a pretins o sumă de bani de la numitul R.A., care dorea să solicite finanţare din fonduri europene nerambursabile. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul întocmim formalităţilor necesare obţineri, fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizării respectării condiţiilor pe parcursul derulări, proiectelor dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri.
7. La data de 11 11 2022, în exercitarea funcţiei de consilier în cadrul Direcţie, pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimenta Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene, a pretins o sumă de bani, de la numitul C. N.-I. care avea în derulare un proiect cu finanţare din fonduri europene depus la AFIR - REGIUNEA OLTENIA în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul întocmirii formalităţilor necesare obţinerii fondurilor europene, verificării documentaţiei privind cererile de finanţare, monitorizării respectării condiţiilor pe parcursul derulării proiectelor, dar şi acordării de îndrumări în scopul obţinerii acestor fonduri.
Interesul exagerat al inculpatului Barbu Marin de a se interesa de data la care erau viraţi banii beneficiarilor în prima tranşă, demonstrează că funcţionarul public din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vâlcea - Compartimentul Agricol pentru Implementarea Proiectelor prin Fonduri Europene avea ca principală preocupare, pe perioada desfăşurării serviciului, obţinerea mitei în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.
Practic, inculpatul îşi formase o adevărată îndeletnicire, remarcându-se existenţa unui şablon infracţional: caracterul repetat, identic reflex al gesturilor infracţionale ale funcţionarului public, stereotipurile constând în urmărirea datei în care erau viraţi banii din prima tranşă în contul beneficiarilor, apelarea telefonică în mod insistent în acel moment, pretinderea banilor în legătură cu îndeplinirea în continuare a atribuţiilor de serviciu, respectiv a întocmirii documentelor pentru tranşa a II-a, (premierea, aşa cum se exprimă inculpatul) după care urma întâlnirea cu beneficiarii proiectelor şi remiterea banilor sau a altor foloase materiale precum şi verificarea formală a documentelor. În cazul în care beneficiarul refuza să-i promită sau să-i remită bani, în sensul de mai sus, aşa cum conveniseră iniţial, funcţionarul public riposta imediat, adresa ameninţări voalate sau directe cu privire la constatarea neîndeplinirii condiţiilor pentru aprobarea plăţii celei de a doua tranşe de bani, în cadrul aceleiaşi convorbiri telefonice.
Gradul de pericol social concret al faptelor comise este dedus din însăşi importanţa respectării de către inculpatul Barbu Marin a prevederilor dispoziţiilor legale ce vizau obţinerea fondurilor nerambursabile, inclusiv a legislaţiei europene, a statutului funcţionarului public, precum şi a principiilor care stau la baza exercitării funcţiei publice având legătură cu legalitatea imparţialitatea si obiectivitatea aspecte care au fost încălcate de către funcţionarul public prin folosirea discreţionară a funcţiei sale, prin recurgerea la mijloace ilicite sau ilegale, în scopul obţinerii unor avantaje materiale ori alte foloase.
Procurorul de caz a dispus plasarea lui Marin Barbu în control judiciar pentru 60 de zile şi trimiterea lui în faţa instanţei. Cercetarea continuă cu privire la suspecţii de dare de mită şi cumpărare de influenţă.








