Sâmbătă, 10 decembrie 2022, Asociaţia Ţara Faină a organizat la Dăeşti, ultima conferinţă regională pe anul 2022, prin proiectul Antreprenoreşti - Adoptă un Sat: Antreprenoreşti vine la Dăeşti. Aceasta a reunit un număr important de primari şi antreprenori din judeţul Vâlcea, care au avut ocazia de a interacţiona cu experţi pe fonduri europene şi cu antreprenori de succes din România. S-au abordat subiecte de real interes pentru cei prezenţi în sală, precum oportunităţi europene de finanţare, bune practici în turism cât şi exemple relevante care pot fi transferate şi integrate in zonă.
Membri fondatori, Emil Munteanu, Preşedintele Asociaţiei Ţara Faină, Hildegard Helene Brandl, Lider proiect Antreprenoreşti - Adoptă un sat şi Ruxandra Epure, Project Manager i-au avut alături la masa speakerilor pe Popolan George - Primar Comuna Dăeşti, Emil Indricău - Consultant Digital Strada for 3D Virtual Tour, Alexandru Nedea - Specialist Marketing Turism - Asociaţia Descoperă Vâlcea, Alina Anton - Manager şi fondator Aria United - companie specializata in fonduri europene, Florentina Boicu - Grup Acţiune Locală (GAL) Castra Traiana, într-un eveniment deosebit, care a pus Dăeştiul pe harta Antreprenoreşti.
Printre invitaţii la conferinţă s-au numărat primarii satelor Bujoreni, Muereasca, Sălătrucel, Berislăveşti, Runcu, Goleşti care alături de antreprenori locali au aflat de la echipa Ţară Faină şi speakers Antreprenoreşti despre impactul antreprenorilor în comunităţile locale rurale, exemple de bune practici ale antreprenorilor şi ale comunităţilor rurale. O discuţie de mare interes a fost cea legată de strategia de dezvoltare rurală locală a comunei Dăeşti şi de preluarea Ghidurilor de arhitectură în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, pentru încadrarea în specificul rural.
Alte subiecte care au captat atenţia participanţilor au fost cele legate de importanţa digitalizării în turism - Tururi virtuale 3D, de înfiinţare a Organizaţiilor de Management al Destinaţiei cu rol principal în dezvoltarea comunităţilor cu potenţial turistic, dar şi de oportunităţile de finanţare pentru mediul rural (fonduri europene, granturile norvegiene, granturi private, diverse tipuri de finanţări)
Conferinţa a primit un feedback excelent din partea primarilor şi antreprenorilor invitaţi, care a creat o punte de legătură pentru viitoare parteneriate cu scopul dezvoltării regionale.
Proiectul Antreprenoreşti este pornit din Romanian Business Leaders şi are ca scop construirea unui model scalabil de dezvoltare economică şi socială, de promovare a finanţărilor europene şi structurale şi de facilitare a transferului expertizei antreprenoriale către autorităţile publice şi producătorii din mediul rural.








