Ultima Oră

Descinderi DGA în zona Berbeşti-Alunu, la un grup care comercializa cărbune exploatat dintr-o carieră clandestină. Sunt vizaţi şi poliţişti!

Anchetatorii DGA Vâlcea au făcut luni, 28 noiembrie, percheziţii la sediul Exploatării Miniere Berbeşti, precum şi la câteva sedii de poliţie rurală din zonă şi la domiciliile unor suspecţi. Vizat ar fi un grup organizat în jurul comercializării ilegale de cărbune exploatat dintr-o carieră clandestină (pe raza comunei Alunu, se pare), din care fac parte şi decidenţi, dar şi poliţişti din comunele apropiate oraşului Berbeşti. Un agent de poliţie administrează chiar o firmă al cărei obiect de activitate constă în comercializarea de cărbune şi material lemnos. Mai multe persoane sunt deja la audieri la Parchet.

“În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie efectuează un număr de 33 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea şi Gorj, din care 19 sunt la sediul unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Sub coordonarea procurorului de caz din Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, delapidare, fals şi infracţiuni contra patrimoniului, în legătură cu activitatea de comercializare a cărbunelui, fapte săvârşite în perioada 2021 – 2022”, se arată în comunicatul postate de DGA pe site-ul MAI.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...