Opinii

 

Ştefan Găitănaru – Cu cărţile pe masă

Romanul Calpuzanii al lui Silviu Angelescu poate fi considerat o existenţă estetică. La fel este o existenţă estetică volumul lui Ştefan Găitanaru, Cu cărţile pe masă. Au relativ aceeaşi specializare (mai spre gramatica de tipolgie clasică la Ştefan Găitănaru): lingvistica rară, iniţiatic arhaică, cabala de erudiţie spre libertatea conceptelor, dragostea din ele şi... tymos-ul din psihohermeneuticile devenirii. Sunt şi prozatori! Gramaticienii (în sens vechi) ascund sensurile lumii în incantaţii de foneme, în emicitate, în clitice şi sunt dincolo de cuvânt...

De aici, din aceste concepte, vin sensuri neexplicate, neexplicabile, numai apotropaice, mişcându-se spre viu, cu energhia submersibila,a fluviului si afluentilor lui. Expresivă demonstraţie a narativităţii textului Calpuzanilor, mai ales că îl citează, polemic, pe Mircea Mihăeş, excelentul traducător şi interpret al lui J.Joyce. Un om al semnificantului şi semnificatului. Să vă povestesc o scenă, ca să gândim la subiectivitate. A avut loc lansarea cărţii lui Eugen Negrici, Literatura romana sub comunism (ultima ediţie). Mircea Anghelescu a întârziat. Şi-au strâns mâinile. Profesorul Anghelescu s-a scuzat. Eugen Negrici i-a spus zâmbind baroc. Să nu fie ultima.A fost singurul universitar prezent Nu peste mult timp a trecut dincolo. Ion Bogdan Lefter a prezentat volumul lui Eugen Negrici.

La distantă a trecut cineva, pe care profesorul l-a ajutat apăsat si preferenţial.Nu a trecut să-l felicite pe profesor.A privit cinic si parşiv.Il bucura aproape singurătatea profesorului.Nu putea înţelege,el, că numai singurătea are măreţie.O anumită singurătate.A lui Emil Cioran si Eugen Negrici. Mircea Anghelescu a zâmbit.Nu peste mult timp a trecut dincolo. Ion Bogdan Lefter a prezentat volumul lui Eugen Negrici.

Polemica lui Stefan Gaitanaru cu Serban Foarta si comentatori ai volumului duce spre o idee a lui deus cosmogonicus,nu imago mundi:"Competenţele de ras-talmacire nu se ivesc ad-hoc,ci apar si se sedimenteaza in timp,dovedind o cunoastere profunda a textelor vechi(studiate de autor ca dovezi ale structurilor mentalitare si ritualice conservate).Silviu Angelescu deprinsese mecanismele intime ale acestei limbi, putând s-o controleze ca frazeologisme tipice,ca disponibilităţi sugestive ale cuvintelor,multe dispărute /evoluate astăzi,pana la macro-construcţiile frastice si transfrastice"p.8

Calpuzanii este, astfel, ceea ce si este,semnificantul devenit semnificat, devenit indecidabilul din energheia,energiile multiple, efluvii, subsumabile intregului... Apoi despre Istoria punica (Calpuzanii), care, daca ar fi fost in spirit renascentist, ar fi fost un mesaj optimist, nefiind aşa, ceea ce se instituie este devenirea thanatosului, unde actantii, prin metehnele tortionare ale fanariotilor, si moartea probabila a protagonistului (Sotir Mogosanu ot Glavacioc) sunt lasate de autor la latitudinea lectorului".

Desubiectivarea romantica nu există, afirmă Stefan Găitanaru,romanul fiind o constructie lingvistică,naratologică,cu pre-text (motivul manuscrisului gasit), un inter-text,din prefată pana in final,dar si un epitext. Acesta din urma contine numai doua cuvinte (sfărşitul lipseşte), ceea ce semnifică eliberarea lectorului pentru o recreere inerţiala a textului, cu structurile de asteptare proprii"Intertextul lingvistic, limba punica acum, prebabelică, aglutinanţa, in maniera unei gramatici esperanto, aplicând chiar în generarea unor lexeme si frazeme cu rezonanţa malgaşa"(p.9). Verbele cîr (a nega,a nega) si mîr (a se detasa prin ras), antinomii de tipologie barocă ar presupune doua atitudini existenţiale si elemente esenţiale in esenţa barocului. Pentru paleosarmaţi, râsul însemna depăşirea mizeriei ontologice spre eternitate. Comicul si contestarea lui nasc o puternica zona a tragicului, decelabila in nectarul zeilor, intotdeauna limită şi depăsire, conştiinţa tragică,vina tragică,provenite din,exprimate prin starea graiului, ce au dovedit-o gramaticienii. Învărtaciune şi funcţionare sincronică, cum spune Stefan Găitănaru. Semnificantul şi semnificatul nu sunt lucruri pur fizice,aserţiunea esentiala a lui Saussure,care devine, "Graiul, macar ce s-aude,e doara lucru-nchipuit in mintea noastra, fiindu ca o pasare si bine semuind nălucilor,greceşte phantasma. Relaţiile dintre limba turca si limba româna,stilistic determinate,functia disimulativa a limbii,elemente de intertextualitate,si la nivelul contextului extralingvistic,in lumea referentilor ca segment din realitate." (p.1o)Mentalitatea feudala mai este exprimata prin "calatoria transcedentala a lui Grigoras,interferente textuale precum innobilarea calului domnesc(Caligula),botezul cainelui,imersiunea scatologica a curtii domnesti,motivul sfantului eunuc Grigore"...toate amalgamate în toposul amintit.Şi:

Intertextualitatea este metoda de producere a textului în Calpuzanii lui Silviu Angelescu: ,,Simbolul paremic este în aşa măsură utilizat (peste 30 de intrări disipate în text), încât Calpuzanii ar putea exemplifica foarte bine teoria dispunerii semantice a textului. Sunt trei niveluri de generalitate: nivelul trăirilor individuale (poetic), nivelul particular, existenţial (lumea personajelor din proză şi teatru) şi cel al experienţei generale, care edifică, precum un corolar, semnificaţia majoră a oricărui text, nivelul paremic... Relaţia cu textul se vede în diferite forme de contextualizare a fiecăruia dintre ele: boii se leagă cu funia, iară oamenii cu cuvântul (p. 18); iar dacă taci şi le dai pace, şapte sate n-au ce-ţi face (p. 34); cu ce măsură măsori, cu aceea ţi se va măsura (p. 35): poama departe de pom nu cade (p. 61): rădăcina rea, smicea rea odrăsleşte (p. 61); din covârşirea răului se naşte binele (p. 101).” Naratologia ca diegeza, heterodiegeza, intradiegeza, metadiegeza, adiaforie, diegesis sunt strategiile textului, poesis, poiein.

Sotir Mogosanu declanseaza conflictul cu grecii fanarioti pentru o mosie...Discreditarea familiei Mavrogheni,cea mai mare parte a romanului,razbunari,razbunari...,imblanzirea cu Aratari...Verbele cîr(dominau),verbele mîr(pierdeau),nici cîr,nici mîr, se odihneau in Aratari,prinzand substanta si vitalitate...Portretistica excelentă,modalitate descriptivă a portretului, unde, afirma Ştefan Găitănaru, Silviu Angelescu va rămane un reper,germinare de cronicăresc şi artă modernă,enclave narative, perioade narative, oximoron, hiperbatul, hiperbola, conectori narativi frastici, transfrastici pentru conubializarea cu ousia cerului...

Proiecţia în universalitate aminteşte de Horaţiu, de Vergiliu, Omir, de Alexandria... Destul de frecvente şi de importante sunt şi referinţele sapienţiale (de la pasaje din Platon şi Aristotel până la lecturile şi pildele din Sfânta Scriptură) şi cele istorice: Herodot, primul descălecat etc.

Capulzanii este un text din memoria vie, ca o bibliotecă tehnică şi nu numai,a,cum am spus, conceptului de energhia,ca fiinţa,sacralitate,pluvialitate,emicitate, iar Ştefan Găitănaru, poieticianul lui.

Un text despre Ion Predescu,o invitaţie la a discuta despre concepte,despre, despre ce este stiinta,despre inavuabilul din existentă.Un dosar literar Ion Predescu,profesionist.

,,Ion Predescu utilizează toate instrumentele sale critice. În primul rând, într-un spirit aproape cazon, aliniază în câteva rânduri criticii, detectând 15 direcţii mai importante: observând diacronia criticii literare româneşti dininte de 1987, am conturat o panoramă a acestuia în funcţie de potenţialul devenirii stilistice (p. 12). Este acesta un avertisment că Ion Predescu nu este un critic, ci pare să fie Criticul, ce controlează aceste orientări, pe care, de altfel, le cunoaşte foarte bine. Această detaşare îi dă posibilitatea de a nu se înregimenta. Cititorul nu este protejat în niciun fel, deoarece criticul vâlcean, dacă se iau în calcul tipurile de critică (textual -filologică, lingvistică-semiotică, stilistică, exponenţial-tematică, socio-culturală, arhetipală etc.) se constată că, într-o proporţie mai mare sau mai mică, le aplică ad opportunitatem pe toate, cunoscute şi aprofundate încă din perioada studillor universitare (p.12).”

Un dosar lingvistic si o miza a acestei carti este si revalorizarea,repozitionarea operei Tratatul despre ratiunea dominanta.Demonstratie excelenta,biruitoare,despre cartea inceputului formarii limbajului fiolsofic romanesc.Si,in acelasi timp,vom observa cum acest tratat duce filosofia romaneasca spre fiinta,ontologie,ontologia, spre libertatea cerului,ca intrebare izbavitoare,cu liniste,nu numai iluminare.In timpul iluminismului,aceasta cale este o sansa,a individualizarii,a ceea ce inseamna energhia. In Descartes,mai ales, vom citi despre metafizică în această viziune.Peste secole,abia sau nu abia, Marius Dumitru,cuFodor,cuCompositionality the Language of Thought and the Dynamic Map of Thought,textul lui Marius Dumitru,in variante,variante,Stanislas Dehaene,William James,Prinz,J.,apoi psihologia cogitans,a lui Ion Predescu în alt palier, va propune un doctorat la Oxford despre fiziologia limbajului,puterea găndului în structurarea graiului credinţei,să spunem în aproape limbajul de atunci

Destinul traducerii românesti.

Scoaterea din contextul în care a apărut şi includerea în clasa textelor filozofice, Tratatul despre raţiunea dominantă a fost comparată, în primul rând, cu opera lui Dimitrie Cantemir, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, apărut în anul 1698 şi considerat ,,premieră în scricul românesc... cea dintâi operă etică originală produsă de cultura noastră şi răspândită prin tipar (Cândea, 1979, p. 173).”

Dacă ar fi să considerăm limba slavă veche, cea dintâi operă etică originală din cultura română, fără îndoială, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, din care, bineînţeles, se exclud din strategiile argumentative întinsele citate, propuse de autor ca argumente de autoritate din textele canonice sau apocrife cunoscute.

Despre raţiunea dominantă (Peri autokratoros logismou) – tradusă în 1664, tipărită la sfârşitul Vechiului Testament în 1688, prezintă însă o importantă majoră în formarea limbajului filozofic românesc.

Referitor la această problemă se poate constata ca nu toţi stilisticienii au edificat importanţa faptelor de limbă. Astfel, Ion Coteanu (Structura şi evoluţia limbii române de la origini până la 1860, 1981), în capitolul despre limbajul teologico – filozofic, aminteşte numai de Divanul lui Dimitrie Cantemir, de cărţile de învăţătură (cazaniile) şi de Didahiile lui Antim Ivireanu.

Ulterior, Gheorghe Chivu (Limba română de la primele texte până la sfârşitul secolului al XVIII- lea. Variante stilistice, 2000), aminteşte în treacăt despre ,,prima lucrare filozofică autentică Pentru singur ţiitorul gând, traducerea Tratatului despre raţiunea dominantă, inclusă în BB (p.123).”

Explicaţia acestui interes scăzut faţă de primul text filozofic românesc se datoreşte, probabil, structurii acestuia: dintre cele 18 capitole ale ,,ratatului”, numai primele 3 conţin teoria raportului dintre judecată şi afecte. Restul textului dovedeşte prin fapte istorice (evenimente întâmplate în timpul răscoalei Macaveilor, între anii 145-147, Î.H.) felul în care bunul-credinciosul gând (puterea gândului de a respecta prin sacrificiul legea credinţei) domină patimile. Sigur, este vorba de credinţa mozaică, dar pilda este valabilă pentru orice religie, ca legătură cu divinitatea. De fapt, textul tratatului, proba continuitatea între filozofia stoică şi credinţa mozaică.

Ştefan Găitănaru deschide un dosar literar, pe care foarte puţini ar fi dispuşi să-l deschidă, acela al lui Mihail Diaconescu. Este, de fapt, problema teoreticienilor, raportul dintre sincronie şi diacronie. Criticul literar Stefan Găitănaru apelează la o bibliografie lingvistică,si istorica, mai ales, excelentă. Sunt citaţi direct sau prin Mihail Diaconescu, Hegel, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae,Eugen Lovinescu,J.L.Austin, Gerard Genette, Japp Jinvelt,oamenii politici,Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel C. Popovici, George Pop de Băseşti, Ştefan Ciceo Pop, Ionel C.Brătianu, Take Ionescu, Al. Vaida Voevod, Ioan Ciurdariu Ciordaş, Aurel Bolcaş, Romulus Brad...

"Prin aceasta, Sfântul Niceta de Remesiana, Episcop dac şi misionar prin satele şi cetăţile de pe ambele maluri ale Dunarii de Jos, inclusiv prin unele localităţi din Scythia Minor, se aseamănă cu Plaut( Titus Maccius Plautus 254/251-184 î.d.Hr), cu Cicero (Marcus Tullius Cicero106-43î.d Hr), cu Petronius (Caius Petronius Arbiter, sec 1 î.d.Hr), cu Apuleius (Lucius Apuleius, c.125-c170) şi cu alţi scriitori "popularizaţi", în operele cărora demonstrativul ille(mai rar ipse) ante sau postpus lângă un substantiv, avea valoarea unui articol(sau a unui cuvânt care începe să semene a articol").

Citatul este din ceea ce Mihail Diaconescu numeste ''Istoria literaturii dacoromane" Nu are nici erudiţie,nici talent.Dacă un personaj,cu transpunere din real, precum prim-ministrul Tizsa nu-i reuseste lui Mihail Diaconescu,in proza sa,în comparaţie,să spunem, cu prolificul si foarte talentatul Constantin Zărnescu, este aproape imposibil să credem că o istorie canonică a literaturii române sau istorie in sine, ar putea valida ceea ce a scris. Dosarul literar Eugen Negrici este tehnic. De aici,sau şi de aici, se revendică criticul şi istoricul literar Ştefan Găitănaru.Din stiinta limbii.Eugen Negrici a predat o viată şi ştiinţele limbii.

Sunt şi alte dosare ale operelor literare,("Poate că critica literară,afirmă Ştefan Găitănaru, va dobandi un caracter ştiinţific atunci cănd un interpret va iesi din confortul hermeneuticii impresioniste docte şi va intocmi dosarul unei opere literare din argumentele mai multor puncte de vedere,dintre care unele să fie mai importante:al lingvisticii textuale,al pragmaticii narative,al strategiilor expresivităţii,al izotopiilor imaginarului,al pragmaliteraturii"). întocmite de Ştefan Găitănaru.Au erudiţie şi savoare,aşa cum volumul acesta este din cărţile rare,pentru memoria vie şi spaţiile formatoare.Anexele,o bucurie a existentei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...