Primăria Râmnicu Vâlcea a demarat procedurile pentru organizarea concursului de selecţionare a Imului municipiului. La prima întâlnire a comisiei, condusă de de primarul Emilian Frâncu, au participat oameni de cultură din domeniile muzical, literar şi istoric, consilieri locali şi reprezentanţi ai municipalităţii, cu această ocazie stabilindu-se mai multe detalii importante. Astfel, concursul prin care se va alege Imnul Râmnicului urmează să se deruleze în două etape, prima constând în selectarea a trei poezii, iar a doua în alegerea unor melodii care să aibă la bază textele alese anterior. Aceste cântece vor fi prezentate, într-o interpretare unitară, în cadrul unui spectacol, dintre ele juriul urmând să aleagă, luând în considerare şi votul publicului, lucrarea cea mai reprezentativă pentru oraş Premiile acordate autorului textului şi compozitorului melodiei câştigătoare sunt în valoare de câte 7.500 lei, iar data finalizării întregii proceduri a fost stabilită, în principiu, pentru finele lunii iulie, când un alt imn – cel naţional – este sărbătorit la Râmnicu Vâlcea.
Ultima Oră
09.01.2013
Concurs pentru Inmul Râmnicului

15.01.2013 - 14:08ce mai e si idiotenia asta??? imnul ramnicului??? helllooo, pai nici S.U.A. care cuprinde mai multe state, nu are imn separat pentru fiecare stat.... si noi facem pentru un oras......
Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)
< înapoiînainte >
Ultima Oră
05.11.2026
Comisarul-şef Raoul Păunescu, reţinut de DNA după ce a fost prins cu o şpagă de 5.000 de euro
Ultima Oră
03.11.2026







