Sub Lupă

Suspicini de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri!

Luat de val, primarul staţiunii Băile Olăneşti s-a întins cu asfaltarea şi pe teren care nu aparţine administraţiei locale

Deşi este şefa Casei de Pensii Vâlcea, soţia edilului susţine că nu cunoaşte situaţia bunului Ministerului Muncii

La începutul anului curent, Primăria Băile Olăneşti a asfaltat suprafaţa de teren din Piaţă, în centrul staţiunii, care ajunsese într-o avansată stare de degradare. Practic, au fost reamenajate două terenuri de sport, unul de minifotbal şi unul de tenis de câmp. Toate bune şi frumoase, până la un detaliu care cam intră sub incidenţa legii. A fost asfaltată şi o bucată de aproximativ 500 de metri pătraţi care nu aparţine administraţiei locale, aşa cum reiese din datele de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), ci Ministerului Muncii – Casa Naţională de Pensii.

Primarul Sorin Vasilache susţine că ar fi vorba doar de o porţiune minoră, situată la marginea nord-vestică a suprafeţei vizate (nr. cadastral 37203, suprafaţa totală de 2.262 mp), mai exact accesul dinspre stradă şi poartă, pe care constructorul ar fi decis s-o asfalteze pe cheltuiala sa. Dar, chiar şi aşa, evită din răsputeri să menţioneze sursa de finanţare a lucrării şi hotărârea de consiliu local în baza căreia a fost efectuată. Hotărâre pe care nu am găsit-o nici pe site-ul primăriei.

Magda Vasilache ne recomandă să cerem detalii la Casa Naţională de Pensii

Totuşi, edilul recunoaşte că în punctul respectiv este vorba şi despre un teren care nu aparţine administraţiei locale.

“Este un teren care a ajuns, nici acum nu-mi explic care a fost raţiunea, printr-o hotărâre judecătorească, prin 2006, în proprietatea Ministerului Muncii, a Casei de Pensii mai exact. De ani de zile facem demersuri la cele două instituţii pentru a readuce situaţia la normalitate, adică pentru a prelua porţiunea aceea de teren în patrimoniul nostru public local. La lucrarea propriu zisă, am constatat împreună cu constructorul că rămânea o mică porţiune nemodernizată şi era păcat să rămână aşa. Nu puteam să o lăsăm aşa, totul ca în palmă şi acolo să-şi rupă copiii picioarele. Constructorul a decis să o asfalteze pe cheltuiala sa. Nu mai ţin minte exact cine a fost constructorul, RAJDP sau Strabag”, ne-a declarat Sorin Vasilache.

Soţia primarului, Laura Magdalena Vasilache, este de câţiva ani director executiv al Casei de Pensii Vâlcea.

“Nu ştiu care este suprafaţa exactă despre care e vorba şi nici dacă Primăria Băile Olăneşti a avut acordul Ministerului Muncii pentru a asfalta acea porţiune. Nici nu vă pot furniza eu aceste detalii, este un teren aflat în proprietatea Casei Naţionale de Pensii şi acolo trebuie să întrebaţi”, ne-a precizat şefa Casei de Pensii vâlcene.

Indicii rezonabile de încălcare a Codul Penal

Art. 238 - Abuzul de Încredere
(1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 297 - Abuzul în serviciu.
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Art. 307 – Deturnarea de fonduri
(1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri.
(3) Tentativa se pedepseşte.

50.000 de lei alocaţi staţiunii de CJ Vâlcea, la ultima rectificare din 2021

Spuneam, într-un paragraf anterior, că nu am găsit o hotărâre de consiliu local în baza căreia Primăria Băile Olăneşti a asfaltat în piaţa staţiunii. Dar, am găsit o hotărâre de Consiliu Judeţean, iniţiată de şeful pe linie politică al edilului, preşedintele PSD şi al CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

În 14 decembrie 2021, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat prin vot proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ - teritoriale a sumei de 1.746.318,71 lei din Fondul la dispoziţia CJ Vâlcea, pentru susţinerea programelor de infrastructura care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ - teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul 2021.

Rectificarea i-a adus UAT Băile Olăneşti suma de 50.000 de lei.
Sursa:
http://cjvalcea.ro/images/sedinte/2021/12-14/ordinea/pct2.pdf

va urma...



 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...