Administraţie

Punct final la proiectul cu finanţare europeană de reabilitare termică a 7 blocuri din Râmnic

Printr-o conferinţă de presă susţinută joi, 17 noiembrie, de administratorul public Eusebiu Veţeleanu, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunţat finalizarea proiectului ”Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: Bloc 14B, Bloc 119, Bloc 120, Bloc D1-8, Bloc B1-2, Bloc 125, Bloc S4” cod SMIS 120156, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020.

Valoarea totală a proiectului a fost de 9.179.334,22 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile a fost de 4.861.924,22 lei, din care valoarea contribuţiei europene (FEDER) - 4.132.635,58. Lucrările de reabilitare termică de care au beneficiat proprietarii celor 276 de apartamente din aceste imobile au vizat izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor şi uşilor exterioare cu tâmplărie performantă energetic, închiderea balcoanelor şi/sau logiilor, izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel şi reabilitarea instalaţiilor sanitare, termice, electrice şi de alimentare cu gaze naturale.

La acest moment, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea are în derulare încă trei astfel de proiecte cu finanţare europeană în cadrul POR 2014 – 2020, în cadrul cărora se reabilitează termic alte 20 de blocuri de locuinţe din municipiu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...