Lucrările demarate de Consiliul Judeţean pentru protejarea platformei DJ 646 A, pe raza comunei Stoeneşti, au ajuns la final.
Pe sectorul de drum situat între drumul naţional (DN 67) şi sediul primăriei, drumarii vâlceni au realizat şanţuri de pământ şi betonate, dar şi căi de acces către gospodării.
Anul acesta, la Stoeneşti, au mai fost realizate lucrări de punere în siguranţă şi a podului situat la km 5+300 pe DJ 646 A, dar şi lucrări de consolidare a drumului judeţean 651, prin amenajarea unui zid de sprijin.
“Cu cele 14,5 milioane de lei anunţăm locuitorii va absolut toate drumurile din Stoeneşti vor fi reabilitate. Asta a fost de fapt proiectul meu de când am ajuns la primărie, atunci când doar 10 procente din drumuri aveau asfalt. Astfel am reuşit să atragem aici nu mai puţin de 20 de milioane de euro care au însemnat atât fonduri guvernamentale şi fonduri europene pentru a asfaltat toate drumurile, apă şi canalizare, scoli, sa facem din Stoeneşti una din cele mai civilizate şi moderne comune din Oltenia de sub Munte”, susţine Dumbravă








