Politică

Comunicat de presă!

Cristian Buican: Avem drum expres

După mai mulţi ani de eforturi din partea PNL Vâlcea, în special a preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, şi a celorlalţi parlamentari, precum şi a aleşilor locali, realizarea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada #Piteşti - #Sibiu, a intrat în linie dreaptă.

ℹ️ Această legătură de mare viteză, care este deosebit de importantă pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea şi a judeţului, şi de asemenea pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, constituie una dintre politicile publice de maximă importanţă inclusă în programul electoral al PNL Vâlcea.

ℹ️ Pe data de de 03 noiembrie 2022, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ca autoritate de resort, a transmis către #SICAP documentaţia pe baza căreia se va încredinţa, în urma licitaţiei publice, realizarea studiului de prefezabilitate pentru drumul expres (A1) Tigveni - Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani - Găneasa (DX12).

ℹ️ Realizarea studiului de prefezabilitate, inclusiv procedura de atribuire, se va întinde pe o perioadă de 8 luni, din care 7 luni pentru întocmirea propriu-zisă a studiului. După validarea proiectului de prefezabilitate, CNAIR S.A. va încredinţa SICAP documentaţia pentru atribuire prin licitaţie publică a proiectului de fezabilitate.

‼️ Demararea acestui proiect vine la doar câteva zile după ce la insistenţele preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, Premierul Nicolae Ionel Ciucă, preşedinte al #PNL, aflat în vizită de lucru la #Craiova, a dat asigurări că în cel mai scurt timp va începe realizarea proiectului drumului expres Tigveni - Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani - Găneasa.

↗️ Constatăm astăzi că perseverenţa reprezentanţilor liberali ai judeţului a dat roade şi îi asigurăm pe cetăţenii judeţului nu numai că vom urmări realizarea acestui proiect, ci şi vom lucra în continuare cu determinare în folosul comunităţii noastre.

PNL Vâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...